Perfecţiunea noastră creşte. Pe zi ce trece aş zice că se schimbă câte ceva la el. Doar că eu, oricum, sunt subiectivă, dat fiind că petrecem împreună all day long.
Dimineţile sunt cele mai faine. De fapt, înainte de a se trezi el, cu alte cuvinte (aşa cum se crapă de 10). Nu doar că e linişte prin casă, dar e el atât de dulce. Ca un îngeraş dormind pe norişorul său mov. Păturica mov nu-i lipseşte. Dacă nu e cocoloaşă sub el, atunci e învârtită în jurul lui. Noi n-avem pluşuri preferate pe care să le strângem în braţe (adică avem, dar nu de strâns la piept), noi avem doar păturica mov. Ea e averea noastră, ea e tot ce contează (lool). Dacă păturică mov nu e, nimic nu e.
(Ok, stop, femeie. Că ne-ai înnebunit deja cu păturica mov. Am înţeles: dacă păturică mov nu e, nimic nu e)
Şi revenind la dimineţi. Pe lângă partea cu liniştea în casă (care e divină; să pot sta relaxată să-mi savurez cafeaua, asta mi se pare ceva extraordinar de când sunt mommy), ador să-i văd picioruşul ieşit de sub febleţea lui mov. Şi cu tot riscul de a-l trezi, îmi vine să-i pupăcesc lăbuţele, feţişoara şi părul zburlit în ceafă. Mirosul lui de biscuiţi cu lapte vanilinat. De cele mai multe ori, chiar nu mă pot abţine. (Ey, ey, ey, măi mami, măi…)
Toate ca toate, dar ce ne facem cu părul bogat, tot mai mult? Când era mai mic, a reuşit cumva taică-său să îi mai reducă din podoabă. A venit cu aparatul de tuns şi…haţ, repede, repede. Bietul copil nu prea ştia ce i se întâmplă. Acum, însă, nu că nu am putea să adoptăm aceeaşi tehnică (am trece peste urletul şi zbuciumul piticului)… dar nu ar arăta el nicicum. Nu tu freză, nu tu stil.
La ultima încercare de a-l tunde, de a avea şi el o freză mişto, s-a lăsat cu scandal. Fix în salonul frecventat de mami, fix în faţa coafezei lui mami. Nu ştiu cât (n)-a înţeles el din tot momentul, cert e că l-a scos tata pe sus. Aşa că, am ratat ocazia.
Hai că nu-i un capăt de lume, zic eu. Va mai creşte şi copilul, va mai creşte şi părul. Vom înţelege mai multe şi ne vom face şi freza mult visată (da, da, aia gen oală, cu breton, eu ceva în genul am în minte…awwww; sau vedem, ce ne sugerează şi coafeza).
Pentru cine mai are dorinţa să citească despre Perfecţiune, puteţi vedea mai multe aici, despre Minialbumul fotocarte pe care i l-am dedicat.
Vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc şi pentru această vizită!
Citeşte şi: Gânduri pentru copilul meu...capitolul 1
Foarte frumoase gandurile asternute aici. Frumoasa postare.
Paturica mov zici? Carevasazica sunteti si in tendinte anul asta? Sau movul nu se pune ca ar fi culoarea anului? E frumos jurnalul asta online pe care il scrii pentru piticul tau, sa stii. Sa ti-l tina Dumnezeu sanatos ca sigur se va bucura sa citeasca gandurile tale intr-o zi, cand va fi mare.
E fan MOV ca mine :)))), mi-a placut articolul tau 🙂
Stiu cum este cu linistea. Aceasta lipseste cu desavarsire si energia copilului te stoarce de puteri.
Cu toate astea, este o frumusete aparte cu care nu ne vom mai intalni. Acum, fetita mea a intrat la gradi, si sunt zile in care reusesc sa prind minute bune de liniste si sa privesc in gol fara sa fiu deranjata
Ce frumos ai descris. E minunat sa fii mamica, chiar daca linistea nu prea mai exista.
Noi ieri am reusit sa-l tundem, cat de cat :))
Un articol care mi.a placut tare mult. Sa creasca mare si frumos!!!
Foarte frumoasă povestioara ta. Este un sentiment aparte să fii mamă și să îl vezi pe cel mic crescând. ?
Fiul meu avea aceasi obsesie cu paturica cu broscute, pana la varsta de 3 ani a fost cu ea non-stop. Cand am mers in vacanta in Roma am uitat-o acasa (ma rog putin intentionat) fiindca deja era prea mare si dependent si primele 2 nopti a fost o adevarata tragedie, apoi de la oboseala cumulata a inceput sa adorma si fara ea 🙂
Frumoasa povestea. Chiar mi-a adus aminte de unele lucruri pe care le faceam si eu in copilarie. Nu-s tocmai mandra, dar barem am starnit rasete cu incapatanarea mea ^_^
Cât de frumos ai scris despre copilul tău, cred că va fi foarte interesant să recitesti peste an aceste ganduri.
Frumoase gandurile asternute pentru scumpul tau! <3
Frumoase ganduri si eu am momente de liniste numai atunci cand doarme ca in rest nu se poate.
Foarte interesanta ideea aceasta cu gânduri pentru copilul tau și foarte drăguțe gânduri! Să fiți sănătoși și să vă bucurați de el!
Am intrat si pe articolul cu albumul, speram sa gasesc mai multe poze, zgarcita mai esti.
Asta cu linistea e maxima. Piticul meu e tot numai energie. Vorbeste mult, intreaba, canta, rade. E adevarat ca ma distrez, insa cateodata chiar vreau liniste. Multa liniste. Dimineata cateodata se trezeste el inaintea mea si asa frumos ma bate pe umar si imi spune: „Mami, a plecat noaptea?” Doar cat e la gradi si doarme e liniste in casa… in rest :)))
Paturica preferata nu are… de fapt nu suporta sa stea invelit. Cum il invelesc, cum arunca de pe el de zici ca are senzor de indepartat patura. :)))
La tuns sta. Chiar ii place si se distreaza.
Aceste momente, care pentru unii par a fi lipsite de importanta, pentru noi sunt magice. Te pup Camelia.
[…] Citeşte şi: Gânduri către copilul meu…capitolul 3 […]
Foarte frumos scris! Felicitari!
[…] toate că nu înţelege el încă mare lucru despre lume, Flaviu al meu (aka Perfecţiune) s-a întâlnit cu cărţile încă de la 1 an şi un pic. Atunci când bunicii i-au făcut cadou o […]
[…] GÂNDURI CĂTRE COPILUL MEU…CAPITOLUL 3 […]