Gânduri către copilul meu…capitolul 2

Copilul meu este, fără doar şi poate, una dintre cele mai bogate surse de inspiraţie pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu. Lăsând la o parte poznele şi ghiduşiile pe care le face cu atâta talent, mi-am poreclit băieţelul Perfecţiune. A venit aşa, la modul natural, privindu-l pur şi simplu.

Cu pielea lui perfectă, de nuanţă uşor palidă (ca cea a lui „mă-sa”, că atâta doar cred că a moştenit fizic de la mine), cu glăsciorul lui pe care l-aş recunoaşte de la 1000 de km, cu ma-ma-urile prelung exclamate şi te-te-urile înnebunitoare, cu obsesia lui pentru suzică-bobică şi pentru căniţa lui cu cioc din care  nu poate nu prea are chef sa bea pe cont propriu, minunea mea rămâne Perfecţiune. Ar fi multe de zis, atât de multe încât aş putea scrie o carte personalizată, cu multe file, pe care să i-o dau s-o citească …când va fi suficient de înţelept şi de matur.

Mi-aş dori să-l surprind crescând. Să surprind şi cea mai mică schimbare de expresie. Să surpind acele modificări care fac din băieţelul meu un băiat în toată regula. Nu ştiu dacă farmecul şi euforia aceasta se vor dispersa pe măsura trecerii timpului. Ştiu doar că el va fi cel care se va schimba. Sunt conştientă şi profund realistă când zic asta. Cel care nu va mai cere braţe (cel puţin, nu atât de des), nu-şi va mai căuta suzică cu atâta ardoare pe sub canapea, nu-mi va mai aduce căniţa cu cioc pentru a-i da să bea. E şi firesc, nu? E în firescul lucrurilor.

Probabil că fiecare mamă poartă în ea, încă dinainte de a da viaţă, acel dram de posesivitate. Sunt convinsă că posesivitatea aceasta vine la pachet cu dragostea necondiţionată şi cu grija. Cu responsabilitatea care nu se încheie niciodată.

Aceste rânduri-gânduri pentru copilul meu vin ca un ecou la scrisoarea către copilul meu. Vor urma şi altele. După cum spuneam, Flaviu este cea mai bogată sursă de inspiraţie din viaţa mea. Şi cea mai perfectă, dacă-mi permiteţi.

Citeşte şi: Gânduri către copilul meu…capitolul 3