Gânduri către copilul meu…

Gânduri către copilul meu…

…fiindcă fiecare rost îşi are rostul. Tu ai venit pe această lume pentru a fi rostul meu.

Întruchipat într-un omuleţ mic, aproape că ai fi încăput într-o palmă zdravănă. Cu pielea încreţită şi degeţelele strânse la un loc şi…chel. Da măi, chel adorabil. Te-am privit prin blurul ochilor, căci doar aşa am putut. Asta ca să încerci să îţi dai seama cam cât de tare m-ai putut emoţiona.

despre minunea de a fi mamă
Sursa foto: copilul.ro

Da, chiar aşa…în faţa unui apogeu simţit la 9 luni aşteptare nu poţi avea alte simţăminte decât din acelea încărcate de emoţie. Într-o clipită te-ai refugiat la sânul meu pentru că lumea în care aterizaseşi ţi se părea mult prea mare şi rece. Curios, nu? Şi-ai rămas acolo cu ochişorii închişi, începând să exersezi viaţa. Şi să înveţi cum se respiră.

M-am întrebat uneori cum două fiinţe imperfecte sunt capabile să conceapă perfecţiunea? O perfecţiune sub forma unui bobo cu ochi mari din care ies lacrimi dulci-sărate de fiecare dată când vrea să transmită ceva şi oamenii mari nu înţeleg ce. Aşa e cu minunile astea, nu-i aşa? Greu de înţeles, uff.

Timpul trece mai ceva ca o ploaie rece în mijloc de iulie. Ţi-aş spune că, dacă aş avea puteri magice, aş face în aşa fel încât să rămâi o veşnicie acest micuţ care eşti azi. Dar poate aş da dovadă de egoism, fiindcă nu aşa gândeşte o mamă adevărată. O mamă curajoasă contribuie cu ceva preţios în fiecare zi la persoana adultului care vei deveni şi tu… într-o bună zi. A bărbatului deştept, înţelept, frumos. Cel mai frumos. Cel mai cel. A bărbatului care atunci când va intra pe uşa părintească, în casa întreagă se va reverbera  un râs zglobiu de inocenţă…ca odinioară. Mă voi năpusti spre uşă având grijă să nu mă împiedic peste toate cuburile şi jucăriile aruncate de tine pe jos… Şi apoi, te voi îmbrăţisa din tot sufletul, fiul meu drag.

Cu mai multe fire albe decât acum şi, cu siguranţă, cu câţiva cm mai scundă (căci na, timpul perfid mai şi micşorează la propriu) te voi privi din nou blurat. Aşa-s mamele astea, emotive, plângăcioase. Pe de altă parte, îi mulţumesc şi îi voi mulţumi lui Dumnezeu că trăiesc acel moment. Câci pentru orice părinte asemenea clipe nu pot fi decât o binecuvântare.

Într-o lume în care să ai un copil nu este nici pe departe un lucru banal, nu pot decât să fiu recunoscătoare că te am. Bucăţică din mine. Recunoscătoare că am onoarea să-ţi fiu mamă, să te iau de mânuţe, să te învăţ să vorbeşti, să fugim după porumbei şi să mă minunez de fiecare dată când te minunezi tu de câte o nouă descoperire. Toate acestea sunt lucruri atât de mari şi de unice, încât toţi banii şi faima adunate nu le pot cumpăra.

Ţi-am spus azi cât te iubesc, perfecţiune?

5 thoughts on “Gânduri către copilul meu…

  1. ce frumos! stau si ma gandesc…sentimentul asta vine o data cu sarcina? ca mie mi-e tare teama sa fac un bebe… ma simt completa asa si cred ca n-as putea sa fiu la fel de dragastoasa ca restul mamelor.

    1. Nu pot spune c-a venit o dată cu sarcina…Sarcina e sarcină, la mine a fost sublimă. Când l-am văzut prima dată a apărut şi chestia aceea unică de a mă simţi…mamă. Temeri am avut şi eu în sarcină, ahh…cred ca ar fi trebuit să gândesc mai puţin. Dar şi fără copil e cam fadă viaţa, sincer. Îţi doresc să vină şi la tine acel moment, tu însăţi vei fi umită de tine :-* Curaj!

  2. sa-ti traiasca puiul si tu sa traiesti sa fii sanatoasa sa te bucuri de toate reusitele lui si sa fii acolo ca sa-l sustii in momentele grele.

    1. Doamne, da…să fim sănătoşi e cel mai preţios lucru de pe lume. Într-o bună zi, aş vrea să-ţi întorc şi eu ţie această urare :-*

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: