Cum să îţi amenajezi baia practic şi atractiv

Se ştie, baia reprezintă o zonă-cheie în orice locuinţă, iar importanţa acesteia nu e deloc de neglijat. Practic, primul loc în care ajungi în fiecare dimineaţă este baia. Printre ultimele, înainte de a merge la culcare, este tot baia.

Dacă ai ajuns în punctul în care trebuie să amenajezi  baia, sigur ai în minte câteva repere legate de aspectul obiectelor sanitare, de mobilier etc. Doar spaţiul, în cazul în care este unul restrâns, îţi poate limita dorinţele. În cele ce urmează îţi prezint câteva propuneri care îţi pot servi drept sursă de inspiraţie pentru amenajarea acestui loc atât de necesar:

What is your mood today

Alege tema care să îţi caracterizeze starea de spirit

La acest capitol, doar imaginaţia poate să-ţi pună limită. Ai de ales între nenumărate tipuri de modele, de nuanţe, materiale şi texturi pentru un rezultat care să devină o reflecţie a stării tale. Ideal, una de super bună-dispoziţie.

Temă nautică, florală, naturală sau figuri geometrice, culori aprinse? Stil modern, fusion sau vintage? Primul impact atunci când intrii într-o baie este dat de temă. Analizează bine, ideal ar fi să îţi placă la fel de mult şi peste 5 ani.

Alege un lavoar care să îţi facă baia mai frumoasă

În materie de decoraţiuni interioare, oferta de chiuvete s-a extins atât de mult, încât au ajuns să reprezinte, la drept vorbind, adevărate bijuterii ale băii (vezi oval sinks).

Atunci când trebuie să alegi cel mai potrivit lavoar, vei ţine cont atât de anumite preferinţe personale (formă, material), cât şi de tema băii şi de spaţiul alocat. Pe lângă estetic, nu trebuie uitat nici de funcţionalitatea sau de gradul de rezistenţă a materialului.

 

Alege un vas de toaletă care să îţi asigure confort

De departe, unul dintre cele mai populare tipuri de WC-uri este cel suspendat. Asta datorită faptului că se întreţine uşor şi ocupă un spaţiu redus. Faptul că rezervorul nu este vizibil îl face o variantă elegantă. În plus, pentru o igienă deplină, te poţi orienta către un model de WC cu funcţie de bideu.

Fără doar şi poate, contează ca baia să arate într-un mare fel. Dar mai presus de aspect, contează ambianţa şi starea create de fiecare dată când îi treci pragul. Contează cum te simţi aici. Nişte nuanţe inspirate şi un mobilier care să vină ca turnat reprezintă adevărate provocări în amenajarea oricărei băi.

Personalizează-ţi baia cu gust, fii original, serveşte-te de detalii, caută surse de inspiraţie şi creează un loc agreabil, cu personalitate. Fără îndoială, vei simţi că este cel mai important loc din casă.

Sursa foto: pinterest.com / hotbasin.com  

You might also like

Comments (6)

  • Lexa 7 ani ago Reply

    Daca as avea o baie mare, cu siguranta mi-as amenaja un loc de relaxare (o cada cu hidromasaj, tip jacuzzi). Idealul meu e o baie cu cat mai mult natural (lemn, piatra, poate si cateva plante). O fata poate sa viseze… !

    Style 7 ani ago Reply

    Ce bine sună, mi se potrivește și mie, și încă cum…
    Zic hai sa visăm împreună!

  • Caietul Cristinei 7 ani ago Reply

    si eu traiesc drama de a avea o baie mica in care am doar strictul necesar. UN singur lux mi-am permis si mi-a permis sotul, sa-mi pun gresie si faianta roz. 😀 O nebunie de-a mea, dar nu-i pare rau ca am facut-o.

    Style 7 ani ago Reply

    Wow, vorbeşti serios? Roz? Mi se pare super tare, pe cuvânt. Ai avut curaj şi tu, dar mai ales el :-))) O viaţă avem, ce mai!

  • Lamiita Petre 7 ani ago Reply

    Sunt grozave lavoarele alea… dar vasul de toaleta ….. nu ma incanta. Asa ceva avea fi-meu, prins in perete. Tot cu frica si pe fuga stateam, eu, femeie cu greutate… ma gandeam sa nu fac vreo paguba :))

  • Antoaneta 7 ani ago Reply

    Ce baie vesela (prima imagine)! Daca am avea o baie pentru fiecare copil, asa ceva as alege si eu!

Leave a Reply