În primele luni de viață, nou-născuții dorm destul de mult, iar aspectele care le pot afecta odihna nu sunt numeroase. Deși aceștia dorm în reprize de 3-4 ore, cert este că, în primele săptămâni, somnul lor durează aproximativ 18 ore pe zi. Cu toate astea, după primele trei luni, bebelușii încep să perceapă lumea înconjurătoare și, prin urmare, să fie influențați de factorii externi.
În cazul în care juniorul tău se confruntă cu această problemă și nu se mai poate odihni, ar trebui să iei în considerare următoarele trucuri, pentru a-i asigura un somn liniștit în timpul nopții.
Iată ce poți face pentru ca prichindelul tău să aibă parte de un somn odihnitor:
1.Pătuțul
Primul lucru de care trebuie să ții cont pentru a-i garanta celui mic un somn profund este, fără îndoială, pătuțul.
În primul rând, acesta este locul în care micuțul tău va petrece cel mai mult timp, în primele luni de viață, așa că trebuie să îl alegi pe cel mai potrivit pentru nevoile lui, dar și pentru camera în care acesta va fi amplasat.
În acest sens, găsești la ILBambino cele mai confortabile pătuțuri, disponibile în diverse forme, mărimi și fabricate din materiale de cea mai bună calitate.
Odată ce ai achiziționat acest produs este foarte important să îl poziționezi într-un loc ferit de curent, pentru ca acest lucru îi poate tulbura somnul micuțului tău.
Mai mult decât atât, pentru a te asigura că cel mic se odihnește în timpul zilei și, mai ales, în timpul nopții, ai grijă ca salteaua pe care acesta doarme să fie potrivită patului, iar spațiul din jurul acesteia să nu fie mai mare de 2,5 cm.
2.Lumina din cameră
Un factor extrem de important, care poate influența odihna bebelușului tău, este lumina din încăperea în care acesta doarme. Contrar părerii pe care mulți părinți o au referitor la acest aspect, camera micuțului ar trebui să fie cea mai luminoasă dintre încăperile casei. Pentru a reuși acest lucru, ai grijă că ferestrele să permită luminii naturale să pătrundă în cameră, dar și ca în dormitorul celui mic să existe două surse de lumină artificială: una principală și una secundară.
În plus, poți opta și pentru o lampă de veghe, care să îi asigure iluminarea pe toată durata somnului.
3.Temperatura
În cazul în care micuțul tău nu poate dormi noaptea, unul dintre motive poate fi temperatura ridicată din camera lui.
Specialiștii în pediatrie susțin că temperatura trebuie să fie cuprinsă între 22 și 24 de grade Celsius, în cazul nou-născuților, și între 18-22 de grade Celsius, pentru copiii mai mari de 6 luni.
De asemenea, dacă vrei că puiul tău să aibă un somn cât mai liniștit, asigură-te că temperatura din încăperea în care se odihnește nu coboară sub 16 grade.
Așadar, dacă prichindelul tău nu se poate dormi în timpul nopții, încearcă să ții cont de aceste sfaturi pentru a-i garanta un somn liniștit și profund.
nepotica noastra are parte de un patut destul de fain zic eu cu salteluta de calitate si lenjerii din bumbac organic. Avem si lumina de veghe ca sa nu se sperie si avem grija sa tinem aerul conditionat in sufragerie ca sa ajunga putina racoare si in camera ei pentru ca este rea de caldura si nu poate dormi altfel.
Nu mai zice de caldura. Si al meu piticut o suporta greu. Doar ca ce face el e strigator la cer. Are o paturica din aceea moale, pufoasa, din fleece, mov de care nu se desparte, fie vara, fie iarna. Trebuie sa o simta langa el, altfel nu se decide sa faca nani. Innebunesc cand il vad.