Pentru că nu există un leac mai eficient și mai fără contraindicații ca lectura, mi-am propus să citesc; să citesc ceva mai mult decât am făcut-o până acum. Am întâmpinat anul cu un bebeluș năzdrăvan și sănătos și cu energie cât să-mi ajungă pân’ la finele lui.
Ce-mi doresc? În afară de un calup de cărţi bune de citit, vă spun sincer că îmi doresc sănătate, pentru noi, pentru voi și pentru toată lumea, înțelepciune și răbdare, o gândire ceva mai pozitivă și inspirația de a face cele mai bune alegeri; că doar, ce este viața, dacă nu o sumă de alegeri până la urmă …!
Așadar, vă invit să descoperiți cele 12 titluri de cărţi la care m-am oprit, și motivele care stau la baza fiecărei alegeri.
Cărţi bune de citit pentru anul 2016
O carte celebră care se voia a fi citită de mai demult. Un romancier prețios, cu o peniță extrem de talentată și o gândire filozofică profundă, aș zice că Gabriel García Márquez este autorul unora dintre cele mai frumoase rânduri din literatura universală.
Aleg Dragostea în vremea holerei pentru dragostea intensă la care voi asista între coperțile cărții, pentru dramatismul inerent acestui sentiment, pentru romantism și pentru viața trăită așa cum este ea. Dragostea în vremea holerei nu este decât o capodoperă a celui care a fost Gabriel García Márquez.
„… Trăiseră destul împreună ca să-și dea seama că dragostea era dragoste oricând și oriunde, dar cu atât mai intensă cu cât se apropia de moarte.” Cât de frumos spus!
Una din cărțile care îmi captează atenția în mod deosebit este Poirot investighează, de Agatha Christie. Aparent, e aproape verosimil subiectul acestei cărți și poate un „degustător” de noi și noi curente beletristice ar rămâne slab impresionat în fața unui asemenea titlu, care îi promite orice altceva, dar nu inovație. Pentru mine, însă, Agatha Christie nu face decât să renască fantezia poveștilor de investigație polițistă pe care le trăiam odinioară, într-un cadru – ce-i drept – inferior cărților, prin intermediul fascinantelor episoade din „Murder, She Wrote” (Verdict: Crimă!) și în special prin suspansul pe care îl întrețineau de fiecare data cazurile investigate de către inspectorul Barnaby și aghiotantul său („Midsomer Murders”).
Dacă vrei să te poți numi un filolog, consider că trebuie să citești Arta conversației, de Ileana Vulpescu – un om al literelor autentic, traducător, prozator de excepție care, nu de puține ori și pe bună dreptate, este asociat acestui binecunoscut roman. În Arta Conversației este vorba despre VIAȚĂ și …rămâne de văzut despre ce încă. O viață ilustrată frumos, demn și extrem de realist, asta mi-au spus persoanele care au citit-o. Face parte din categoria acelor cărţi de citit din care te poţi educa şi ai ce învăţa, motiv pentru care, în anul 2016, este pe lista mea.
„Răsfoind” pe site-ul Librex, dau peste o carte cu un titlu care pare să îmi răspundă unor curiozități personale de ordin alimentar și medical: Should We Eat Meat? Evolution and Consequences of Modern Carnivory, de Václav Smil. Spun „pare” pentru că la cele 276 de pagini ale sale, nu pare să fie tocmai o cărțulie, fapt pentru care cred că autorul tratează pe față și pe dos problematica, suficient de temeinic, fără a se erija în partizanul unei ideologii. E o primă impresie, rămâne de văzut dacă e și confirmată de conținut.
Și pentru că centrul Universului este bebelușul nostru de 4 luni, mami îi promite așa: O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă. M-am topit, efectiv, când am auzit prima dată de acest titlu descoperit parcă din adâncul sufletului. La asta s-au adunat nenumăratele ecouri în impresii pozitive pe care cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc aka Prinţesa urbană le-a avut în spațiul virtual, precum și cele câteva rânduri descriptive desprinse din lucrare care m-au convins că trebuie s-o am pe noptieră.
„Stai fāră grijă, nu-ți dau drumul înainte să mor. Nimic nu e mai important, mai urgent, mai frumos ca îmbrăţişarea noastră.“
Nici nu mai este nevoie de alte cuvinte. O carte numai bună de citit cu puiul de om în brațe.
Și pentru că tot sunt într-un anume registru tematic și într-o stare aparte, îmi propun spre delectare o carte cu un titlu cel puțin simpatic, Supă de pui pentru suflet de mamă, de Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Jennifer Read Hawthorne, Marci Shimoff. Îmi doresc să mă pierd în istorioarele care au în centru ființa aceasta extraordinară care este Mama, oferindu-mi un balsam sufletesc și lectura unei cărți scrisă din și pentru suflet.
Nu sunt chiar o profesionistă în materie de fotografie, dar asta mi s-a părut chiar interesantă: 101 ponturi de bază in fotografia digitală, de Michael Freeman. Adică sigur, toată lumea face poze, fie că sunt selfie-uri în momente cu mofturi de divă, fie că surprind pățanii amuzante cu prietenii sau amintiri memorabile cu familia, peisaje mirifice etc. Nu asta contează! Eu vreau să fac fotografii, nu poze! Imagini în care să vibreze arta, frumosul și geniul…. Am glumit! Nici chiar așa.. 🙂 Totuși, cui nu i-ar plăcea să afle secrete din tehnica fotografiei, până și doar din curiozitate, cu atât mai mult cu cât acestea se pretind a fi veritabile, prezentate din experiența „unuia dintre cei mai mari fotografi profesioniști din lume”?
Cu foarte puțin timp în urmă am descoperit romanul Marțianul, scris de către Andy Weir. Toată lumea a auzit de filmul „Marțianul”, pe care personal l-am văzut și mi-a lăsat o impresie plăcută, însă nu am apucat să aflu decât la câteva luni după film, că totuși, și de data aceasta, cartea a fost prima. Scenariul, după părerea mea, se situează între ideea de sci-fi a lumii științifice, aflată în căutarea de noi forme de viață, și drama cosmonautului Mark Watney, a cărui crucială preocupare va deveni, într-un status care îl definea ca inexistent pentru omenire, supraviețuirea pe un teritoriu lipsit de orice urmă și intenție de viață. Povestea o cunoașteți cu siguranță mulți dintre voi, așa că nu voi intra în detalii. Totuși, sunt foarte curioasă cum prezintă cartea toată această poveste. În general, cărțile se ridică dincolo de nivelul ecranizarilor acestora. Sper să nu mă dezamăgească.
Îmi îndrept atenția cu mare interes spre o carte a binecunoscutului autor de romane horror și thriller, Stephen King. De data aceasta, este vorba despre Mr. Mercedes. Titlul nu îmi spune mai nimic, iar dacă n-aș ști că povestea este făurită de acest maestru care a revoluționat, atât lumea cinematografiei, cât și pe cea a cărților de acest gen – și o spun fără exagerare – probabil că ar trece neobservată atenției mele. Cartea este promițătoare, ea plasează cititorul într-o atmosferă atât de familiară celei cu care ne-au obișnuit scenariile autorului – o lume aflată într-un spleen abisal al nesiguranței și revoltei sociale, în care își fac loc, pe nesimțite, teroarea și vărsarea de sânge. Îmi doresc mult să deschid cheile acestei teribile cărți, cu valoare de tablou, în același timp. Sunt convinsă că mă va captiva fiecare pasaj, fiecare pauză chiar.
De îndată ce am văzut pe site cartea Gestapo a scriitorului Sven Hassel, nu am putut să nu mă opresc și să îi citesc prezentarea. Interesul meu față de acest roman – sau mai bine zis, față de acest autor – se leagă, pe de o parte, de fascinația mea pentru poveștile de război, dar mai cu seamă de portretul absolut distinctiv al acestei personalități pe care am ajuns să o „întâlnesc” din relatările unui prieten care îmi împărtășea pasiunea pentru romane de război. Sven Hassel a fost un danez, a cărui istorie de soldat ia naștere când acesta avea 20 de ani și lua drumul Germaniei, adoptând cetățenia acesteia, mânat de dorința de a fi voluntar în armată. În romanele sale, Sven Hassel prezintă lumea celui de-al doilea război mondial într-o lumină originară, tulburător de realist, trecută prin filtrul propriei experiențe și necruțând în descrierile sale niciun petic din realitatea războiului, fără să îi imprime valențe expresive.
Îmi doresc să văd în ce măsură filmul Winter’s Tale, pe care acum ceva timp l-am urmărit, se ridică la nivelul cărții Poveste de iarnă, de Mark Helprin. Scenariul este unul de basm modern, o idee ușor fantastică, romanticoasă, țesută prin intermediul a două personaje provenind din lumi sociale diferite. Nu dezvălui mai multe în cazul în care există curioși cărora le-am stârnit interesul. Cu siguranță că o voi pune deoparte pentru a o lectura în tihnă spre sfârșitul anului.
Navigând în secțiunea „Cărți de bucate”, eram sigură că nu mă poate surprinde nimic. Sunt de departe foarte cunoscuți și este incontestabilă valoarea unor profesioniști într-ale gătitului… desigur, mă refer la Jamie Oliver sau Gordon Ramsey, ale căror publicații e evident că vor fi popularizate pentru multă vreme. Mi-au căzut ochii, însă, pe o cărticică ce se prezintă mai degrabă ca o carte de povești pentru copii decât ca una de bucate, mai ales prin modelul și coloritul coperții. Drept urmare, am intrat în prezentarea acesteia, ca să mă lămuresc și eu ce caută lângă Gordon Ramsey. Este vorba despre Dulciuri de poveste – Olivia Steer. Când am deschis, ce să văd? O „cărticică-hibrid” i-aș spune, un buchet de povești dulci, numai bune pentru copilașii pofticioși, dar și curioși a se avânta în aventuri cu palate și feți-frumoși, cu balauri și zâne. Nu e minunat? Aș vrea să o am și eu, pentru puiul meu, cand va crește mai mare.
Autoarea ne promite:
„Ascunse intr-un buzunar tainic din haina povestii, douăsprezece rețete dulci, din fructele cele mai alese, te îmbie să le pregatești ca-n joacă și să le savurezi fară să stai pe gânduri”.
…aceasta este lista mea de cărţi de citit pentru anul 2016: o paletă multicoloră de genuri și de teme în care aștept să explorez cu mintea și cu sufletul.
Voi v-aţi făcut o listă de cărţi bune de citit anul acesta?
„O carte este un cadou pe care îl poți deschide mereu.” Garrison Keillor
No Comments