Viaţa la curte poate fi sublimă. Nu degeaba visul multor persoane este să aibă o casă, una făurită după propriile dorinţe. Dar, cum ar fi imaginea unui case splendide fără o grădină sau o curte pe măsură? Incompletă, nu-i aşa? Întreţinerea unei grădini presupune o sarcină în plus şi o responsabilitate. Ei bine, dar o firmă specializată în amenajari gradini Bucuresti poate fi soluţia. Soluţia de a obţine spaţiu îngrijit, cu flori, rupt parcă din rai. Asta dacă nu ai timpul şi nici informarea să te ocupi serios şi de…grădină. Şi desigur, dacă îţi şi doreşti cu adevărat o grădină frumoasă exact ca cele din revista Casa şi grădina. Dar cine să nu îşi dorească?
Cuprins
Optează pentru servicii de amenajări grădini Bucureşti pentru a avea o grădină impresionantă
Timpul este o resursă importantă a zilelor noastre şi orice lucru preţios cere timp. Inclusiv întreţinerea unei grădini. Pe lângă timp mai ai nevoie de anumite cunoştinţe şi de un set de ustensile pe care să ştii cum le foloseşti. De la specialiştii care doar asta fac poţi învăţa lucruri de valoare. De exemplu, cum să plantezi un gazon şi cum îl întreţii, cum îl tunzi, ce pământ este cel mai potrivit pentru această operaţiune.
Etapele principale premergătoare obţinerii unui covor verde natural
Partea esenţială şi cea mai amplă o reprezintă semănarea gazonului. Aceasta este şi una una dintre condiţiile pentru obţinerea unei peluze frumoase. Însămânţarea se va face primăvara sau toamna, fiind excluse perioadele cu temperaturi extreme (+/-). Dacă doriţi o dezvoltare rapidă a gazonului, cea mai recomandată perioadă este martie-mai. Solul ideal este cel negru, afânat, bogat în humus (pamant de gradini, pământ vegetal). Pământul de grădină este, prin excelenţă, un pământ bogat în nutrienţi, închis la culoare şi are o permeabilitate crescută. Suprafaţa care urmează să fie însămânţată va fi curăţată de pietre, resturi vegetale şi apoi erbicidată.
Pentru un sol cu materie organică din belşug, optaţi pentru un pamant pentru gazon. Procentul dozat de pământ negru şi nisip nu permite proliferarea buruienilor.
Se aerează şi se nivelează bine solul cu o greblă, iar pe urmă se trece la fertilizare. După ce seminţele au fost distribuite cât mai uniform, pământul va fi tăvălugit şi tasat. După ce se presară un strat subţire de nisip, suprafaţa este tasată din nou. Abia la final, ca ultim pas, întregul perimetru se udă uşor pentru a nu deplasa seminţele de la locul lor. Cantitatea de apă trebuie să fie moderată pentru a nu provoca putrezirea seminţelor.
În funcţie de rezultatul pe care doriţi să îl obţineţi, există sortimentaţii speciale de gazon premix (gazon pentru zone secetă, gazon decorativ, sport intens, loc de joacă, flori de câmp etc). Cei de la amenajări grădini Bucureşti vă pot ajuta să îl alegeţi pe cel mai potrivit.
În aproximativ două săptămâni începeţi să vedeţi primele rezultate. Nu vă imaginaţi că veţi avea de la început un gazon fără cusur. Este posibil ca unele zone să nu germineze, acele porţiuni care rămân golaşe. Gazonul creşte neuniform în multe situaţii, iar o soluţie pentru a preîntâmpina acest lucru nu prea există. Rezolvarea poartă un singur nume: reînsămânţarea în porţiunile cu pricina.
Întreţinerea gazonului
Procedeul de întreţinere presupune udat, tuns, curăţare de buruieni, fertilizare.
Udatul este extrem de importantă pentru evoluţia ierbii, dar nu trebuie să se exagereze. Gazonul se va uda zilnic vara şi o dată la două zile primăvara şi toamna, ţinând cont şi de cât este de expus la soare. Se va evita stropirea în mijlocul zilei când este soare puternic, preferabil ar fi să se facă dimineaţa sau seara, pe răcoare.
Tunsul regulat este obligatoriu dacă vă doriţi un gazon sănătos. Prima tundere se va face când iarba a atins o lungime de 8-10 centimetri şi nu mai repede. Se va folosi o lamă foarte bine ascuţită pentru a tăia vârfurile ierbii. Deşi tunderea este cât se poate de necesară pentru a avea un gazon verde şi gras, această operaţiune atrage după sine şi o sensibilizare a plantei care îşi pierde din nutrienţi. Sensibilitatea poate fi resimţită mai ales în perioadele cu secetă. Pentru a evita acest lucru, este important să nu desconsideraţi nici următorul pas, fertilizarea.
Pentru fertilizare se vor folosi fertilizatori speciali pentru gazon. Fertilizarea se recomandă a fi făcută în perioada vegetativă, la începutul lunii aprilie şi vara, iunie-iulie. Toamna, când plantele intră în perioada de repaus, nu se mai face fertilizare.
Soluţia cea mai rapidă de a avea un gazon perfect: rulourile pentru gazon
Dar dacă am putea sări peste paşii clasici şi am putea obţine gazon într-un timp mai scurt de 1 an? Varianta cea mai rapidă dacă apelezi la o firmă de amenajări grădini Bucureşti constă în montarea de rulouri gazon. Acesta este crescut în pepiniere şi recoltat cu utilaje specifice. Este comercializat sub formă de covor verde şi se adaptează oricărui tip de grădini (excepţie fac zonele cu pantă mai mare de 50%).
Avantajele, pe lângă faptul că iarba răsare rapid, sunt nenumărate dat fiind că nu comportă atâtea restricţii şi reguli ca în cazul tradiţional de însămânţare.
Cine îşi mai doreşte o peluză de revistă? Aveţi toate şansele să vă bucuraţi de o grădină minunată şi de un covor verde ireproşabil mai repede decât aţi fi crezut. Cu ajutorul unor oameni pricepuţi în amenajări grădini Bucureşti, de ce nu?! Succes la obţinerea unui gazon atât de verde de îţi rămâne piticu-n loc!
Bun, acum stiu la cine sa apelez pentru un gazon ca-n fillmele americane. Mai ramane o singura problema – unde fac loc pentru gazon? Ca eu am o curte asa mica, de abia avem loc toti in ea.