Lucruri în deplină ordine, un aer proaspăt şi suprafeţe care lucesc la propriu, iată trei dintre trăsăturile care trebuie să caracterizeze orice spaţiu. Acasă este locul în care ne simţim cel mai bine din lume, prin urmare igiena este deosebit de importantă atât pentru sănătate, cât şi pentru confortul personal. Aşa că, maniaci sau mai puţin într-ale curăţeniei, este necesar ca în orice gospodărie să regăsim un minim arsenal de produse de curăţenie şi accesorii specifice.
Cuprins
Prin urmare, iată 5 tipuri de produse de curatenie necesare în orice gospodărie:
Soluţia dezinfectantă
În general, baia, tocul uşii şi alte suprafeţe cu care intrăm frecvent în contact, sunt zone expuse unui procent ridicat de microbi. Dacă în zonă există şi copii mici, este de la sine înţeles că dezinfectarea suprafeţelor reprezintă o prioritate. Pentru a preveni apariţia oricăror neplăceri, se recomandă utilizarea regulată a unei soluţii dezinfectante eficiente care să completeze procesul de curăţire şi să asigure o igienă de nota 10.
Tip: Pentru eficientizare, alegeţi un produs 2în1 care să cureţe şi să dezinfecteze în acelaşi timp.
Soluţia degresantă
Soluţia degresantă este o necesitate în orice spaţiu în care există o bucătărie. Dat fiind că se găteşte, maşina de gătit, hota, faianţa etc. sunt expuse inevitabil depunerilor cu grăsime. Pentru a o înlătura cu succes, degresantul nu trebuie să lipsească din necesarul de produse de curăţenie. Nu doar că grăsimea va dispărea într-o clipită, dar suprafeţele vor străluci de-a dreptul, iar aerul se va reîmprospăta la propriu.
Hint: Pentru a nu exagera cu gama de produse de curăţenie, alegeţi un produs degresant care să fie potrivit şi pentru suprafeţele din inox dintr-o bucătărie (ex.: chiuveta).
Soluţia de curăţare sticlă
Geamuri, oglinzi, vitrine, măsuţe din sticlă pentru cafea şi alte suprafeţe lucioase necesită o curăţare aparte cu un produs specific. Alegeţi unul de calitate, spornic, cu un parfum discret, proaspăt, cu ajutorul căruia să obţineţi transparenţă maximă, strălucire şi zero urme.
Hint: Pentru a şterge geamurile fără a lăsa dâre, utilizaţi o lavetă din microfibră cu putere mare de curăţare şi absorbţie.
Soluţia de curăţare suprafeţe multiple
În general, acest tip de produs este conceput spre a fi utilizat pe majoritatea suprafeţelor: plastic, metal, melamină, lemn, inox, suprafeţe dure. Avantajele utilizării unui astfel de produs sunt şi ele multiple: îndepărtează praful, înlătură murdăria, conferă un parfum proaspăt şi redau luciul. Dată fiindu-i necesitatea, soluţia de curăţare suprafeţe multiple nu trebuie să lipsească din niciun fel de spaţiu, nu doar din cele rezidenţiale.
Hint: Pentru o dozare optimă, utilizaţi un produs sub formă de spray sau cu pompiţă de pulverizare.
Soluţia de curăţare podele
O pardoseală de parchet, fie el masiv, stratificat sau laminat, are nevoie de o îngrijire atentă care să contribuie la întreţinerea şi rezistenţa acestuia. Astfel, se va folosi un produs special pentru lemn, cu efect antistatic care să înlăture praful şi murdăria şi să redea strălucirea specifică.
Hint: Pentru strălucire garantată şi un parfum discret, alegeţi un detergent de podele după a cărui utilizare nu este necesară clătirea.
Cred ca produsul cel mai impotant si care nu ar trebui sa lipseasca din nicio casa este solutia dezinfectanta pentru ca sunt tot mai multi microbi si trebuie sa avem grija sa ne protejam!