Prima filă dintr-o carte intitulată Viață. Ce înseamnă să ai un bebeluş

19 septembrie 2015…Venirea pe lume a unui bebeluş, însă nu unul oarecare, ci al meu…al NOSTRU. O făptură care a împrumutat din ADN-ul nostru pentru a-şi face prezenţa pe lume.

UN BEBELUŞ SCHIMBĂ VIEŢI, DETERMINÂNDU-TE SĂ RENAŞTI

Ziua în care am devenit mai pozitivă, mai calmă, mai răbdătoare; ziua în care m-am trezit eu aşa într-o dimineață mai specială decât oricare alta; acea zi în care îmi simțeam sufletul clototind de emoție. Urma să devin mamă. Mamă: ce cuvânt preţios! Atâta puritate, atâta candoare câtă poate încăpea în acest cuvânt, încât ar fi meritat, pe bună dreptate, primul loc într-un dicționar al celor mai prețioase cuvinte. Și deşi nu îl ocupă într-un asemenea dicţionar, sufletul meu şi l-a revendicat şi asumat încă de la primele două liniuţe roşii.

Este un sentiment minunat și, fără îndoială, este cea mai mare performanţă a mea de până acum. Tot ce am trăit până acum se poate eticheta ca fiind de ordinul banalului. Ceea ce a început să se întâmple după 19 septembrie 2015 este fabulos si extraordinar, un ceva care, pentru a fi descris, are nevoie de niște calificative cu adevărat impunătoare.

Și uite așa, noua ființă din viața ta îți ocupă timpul și spațiul, lucru care ți se pare că vine de la sine. Este în firescul lucrurilor ca bucățica de viață, parte din tine, să reprezinte tot.

În urmă cu un timp am acceptat provocarea Laurei Cosoi, provocare care consta în a descrie conceptul de #fastlife. Și dat fiind că devenisem mămică de scurt timp, viața mea mergea pe foarte repede înainte alături de băiețelul meu, un bebeluş perfect care-și ocupase locul în destinul nostru. Ideea de fastlife în ceea ce trăiesc este percepută și simțită la superlativ. Bucățica aceasta care respiră, privește și gângurește nu doar că mi-a nuanțat  viața în culorile curcubeului, dar m-a provocat să-mi regândesc existența, limitele, făcându-mă să realizezi cât sunt de puternică și de câte sunt capabilă. Mă găsesc, astfel, într-un amalgam de lucruri care nu suportă amânare, lucruri care se vor  parcă a fi realizate simultan cu o atenție ultra-distributivă, cu grijă delicată și, în special, cu iubire. Căci în toata ecuația aceasta cea mai importantă rămâne iubirea.

Aceasta este viața pe repede înainte pe care-mi doresc s-o tot am. Paradoxal, contrar tuturor așteptărilor, mă încarcă cu energie. Nici nu-mi pun problema că ar putea să fie altfel, și nici măcar nu-mi doresc, nu atunci când energia are o singură origine: sufletul copilului meu.

Fără îndoială, un bebeluş, un COPIL, al tău, te determină să renaşti, să priveşti viaţa printr-un filtru al inocenţei, al gingăşiei şi al sacrificiului de sine. Şi o face atât de natural, de firesc… Se întâmplă totul atât de frumos încât ar fi păcat să nu prinzi cele mai valoroase clipe într-un jurnal de mămică. Dacă nu unul fizic, cel puţin unul sufletesc. Un loc unde să rămână toate amintirile şi momentele calde, la adăpost de uitare, cuvinte multe şi chestii vremelnice.