Poligonul de tragere

Poligonul de tragere

Dacă sufletul ar fi un poligon de tragere, ai avea nevoie de suficient talent încât să nimereşti fix acolo, în centru. Zic fix în centru, nici mai la dreapta, mai la stânga. Pe laterale stau alţii, ceilalţi, amicii de-un sezon, amicii de-un cafea, cunoştinţe, pile şi vecini. Fiecare cu pătrăţelul, pregătit să şi-l ia şi s-o şutească când îţi e lumea mai dragă. Nu te întrista, aşa se întâmplă uneori, a intrat în firescul lucrurilor.

Din fereastra mea de la etajul 5, pe deasupra muşcatelor mele, privesc zilnic lumea. Uneori, mi se pare atât de pătrată. O dă din colţ în colţ şi trebuie să te fereşti pentru a nu te lovi pe ici, pe colo.

Alteori, mă surprinde plăcut printr-o armonie de gusturi şi nuanţe pastelate. Însă, nu de puţine ori mă simt atât de străină de ea.

Atunci, sunt în sfera mea, călătorind, privind prin ea spre exterior.

Spre oameni, spre superficialitate, spre zâmbete şi amărăciuni, spre tinereţe, spre viaţa curgând.

Spre bucuria deşartă a celor în permanentă goană după…chestii trecătoare.

Spre exaltarea mumoaselor care şi-au mai tras un botox, un tatuaj şi/sau o limuzină.

Spre resemnarea copiilor, a unora dintre cei mulţi, care tânjesc după un ciorchine de strugure, după o ciocolată, după o pereche de încălţări de iarnă.

Din sfera ta le vezi pe toate exact aşa cum sunt ele.  Invidie, răutate, lăcomie, interes, prejudecată, mândrie, aroganţă. Toate ambalate în staniol lucios şi aşezate random într-un paralelipiped. Din afara lui, poţi urla cât vrei că nu te aude nimeni. E izolat fonic. Sau şi dacă te aude cineva, tot degeaba. E inutil să crezi că ai putea schimba ceva. Şi de ce ai face-o?

Crezi că dacă am face din paralelipiped un cerc, lumea ar fi mai bună? Lumea bună oricum se dă ea rotundă, indiferent de figură. Restul, după posibilităţi. Fiecare cu pătrăţica lui. Unii cu pătratul, ditamai pătratul. Alţii doar cu jumătate din el. Dar insist, crezi că lumea ar fi mai bună într-un cerc perfect?

Vine o zi când fiecare devine un dreptunghi. Indiferent de ce-or mai crede acum unii sau alţii.

Lumea e o sumă de forme şi figuri, simple sau complexe, imperfecte, dar năzuind la perfecţiune. Unele-s forme şi atât, fără fond. Altele au potenţial. Dintre toate acestea,  aş vrea să cred că sufletul, în esenţa lui, are un dram de perfecţiune tocmai datorită formei sale…pline. După ce voi reuşi să desluşesc misterul, voi încerca să te conving şi pe tine. Să te determin să faci din poligonul de tragere un loc fără jumătăţi de măsură.

 

5 thoughts on “Poligonul de tragere

  1. cel mai greu este sa fii genul bataios, care crede ca poate schimba lumea, sa lupti ani de zile pentru asta si sa constati ca ai acumulat lacrimi si pete in suflet si n-ai schimbat nimic. Nu e cazul meu. Sau poate e. Poate e vorba de un prieten…

  2. Cred ca e bine sa iti spui parerea, sa nu cedezi si sa iti urmezi planurile, visurile.
    Vine un moment cand simti nevoia sa iti vezi de ale tale si sa nu acorzi atentie tuturor nebunilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: