Odă (de „periere”) pentru…pantofi

pantofi

Dragii mei pantofi,

La începutul lumii, când Dumnezeu a creat primii 2 oameni, femeia nu avea nevoie de foarte multe, nici de haine sau poșete, accesorii și nici măcar de pantofi. Pantofi? Pentru ce?! În iarba verde crud, atinsă doar de roua proaspătă, pură, neîntinată, se umbla în picioarele goale. Între timp, însă, lucrurile s-au mai schimbat. Astfel că, astăzi, o muritoare de rând, așa ca mine, nici măcar nu-și poate imagina cum ar fi fost să te plimbi prin Paradis purtând pantofi (era inutil!). Cum de altfel, astăzi nu mi-aș putea imagina cum ar fi viața mea dacă voi nu ați exista, dragi pantofi.
Să vă spun cum a început totul? Da? Atunci, citiți cu atenție.
Mi-ați fost alături încă de când eram o prichindea. Practic, atunci v-am cunoscut. De când erați doar doi botoșei pufoși și drăgălași, aleși cu dragoste de mama pentru a-mi încălzi și împodobi piciorușele moi. Ce știam eu pe atunci? Nu mare lucru. Am aflat mai târziu că ați servit unei ocazii speciale: botezul meu.
Primii pași … primii pantofiori adevărați, să zic așa: finuți, din velur, cu fundițe atașate, în care am putut să simt și eu pentru întâia oară pământul sub picioare. A fost Unic!
Cu pași timizi, nesiguri, inocenți, v-am avut alături și în prima zi de școală. Deși vag, dar îmi aduc aminte cât de mândră eram de voi fiindcă vă potriveați atât  de bine cu uniforma mea de proaspătă școlăriță cu două codițe.Cred că, la fel ca mine, toată lumea vă admira.
Trecut-au anii și …devenit-am adolescentă. La shopping, împreună cu mama, așa cum obișnuiesc fetele… Ce credeți? Astfel au intrat în viața mea primii mei pantofi cu toc. Șic, ușori, mă făceați să mă simt frumoasă, încrezătoare, cu lumea la picioarele mele. V-aș fi purtat întreaga zi și tot nu m-aș fi săturat!
S-au mai scurs niște ani și a sosit unul dintre cele mai importante momente din viața unei femei : nunta. Săptămâni la rând am bătut magazinele în căutarea perechii de pantofi perfectă. Acei pantofi în care să mă simt cea mai frumoasă mireasă. Într-un final, v-am găsit…Crem, din piele cu lac, cu vârf rotund și cu un toc atât cât trebuia de înalt. În ei, am pășit ca pe valuri, plutind, cu inima vibrând de fericire.

Dragilor, necesarilor, mi-ați fost alături în toate momentele vieții mele, fericite sau mai puțin. Vă mulțumesc pentru că timp de atâția amar de ani mi-ați conferit stabilitate, eleganță, comoditate, prestanță, unicitate. Cu orice ocazie, v-ați dat câte un examen față de mine! Datorită vouă, am avut întotdeauna postură ideală și am fost admirată! Vă mulțumesc că ați servit picioarelor mele care, chiar nu pot concepe viața fără plimbări, fără dans, fără sport, deci…fără voi, dragii mei pantofi!
Vă asigur și pe mai departe de întreaga mea grijă și sper ca pașii să mă poarte cât mai des în locuri deosebite!

Cu recunoștință, a voastră posesoare,

Camelia

You might also like

No Comments

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: