Prima mea pereche de ochelari cu lentile polarizate pentru condus

ochelari cu lentile polarizate pentru condus

Îmi place pielea arămie, NATURAL, în plină vară, îmi plac sclipirile razelor pe luciul apei, ador disputa dintre noapte şi zi. Îmi place de mine, fără modestie, doar m-am născut în toiul verii. Aşadar, cum să nu iubesc soarele!? Iubesc soarele în diverse posturi, mai puţin în …propriii-mi ochi.

Recunosc faptul că sunt o fotosensibilă (şi nu doar foto- :-}), suport relativ greu orice senzaţie de lumină puternică în ochi, în sensul că mă stresează (exact, stresează, acesta e cuvântul). Prin urmare, fie vară, fie iarnă, unul dintre accesoriile de nelipsit pentru mine îl reprezintă #ochelarii de soare.

Dacă ar fi să aleg între o pereche de ochelari corect realizaţi, cu lentile polarizate, de calitate şi o alta, super fashion, la care designul inedit primează, aş merge indubitabil pe prima variantă. Noroc că astăzi le poţi îmbina cu succes pe amândouă. Găseşti ochelari de calitate, bine realizaţi, rezistenţi, după forma, dimensiunea şi culoarea care te reprezintă. Exemplu: ochelarii de soare de la Rayons.

OCHELARI CU LENTILE POLARIZATE PENTRU CONDUS şi nu numai

 

Rayons, din limba franceză, se traduce prin raze. Rayons este un brand nou-nouţ apărut pe piaţă, sub semnătura căruia stă o gamă, deocamdată relativ redusă, de ochelari de soare cu lentile polarizate.

S-a făcut o săptămână de când am primit şi eu coletul aşteptat cu modelul de ochelari pe care mi-am pus ochii. Şi nu regret deloc pentru că efectiv îmi plac.

Iată şi specificaţiile modelului Diamond Rain:

Brand: Rayons

Nume de scenă: Diamond Rain

Destinaţi: only for womens

Protecţie: 400UV

Rame: Acetat

Lentile: Triacetat de celuloză

Dimensiuni: lentile faţă: 14 cm; înălţime: 5 cm; braţe: 13,5 cm

Fiecare produs vine cu o lavetă fină pentru curăţarea lentilelor şi un sticker Rayons

 

DE CE LENTILE POLARIZATE?

Dintre cele 3 tipuri de lentile de protecţie cunoscute (colorate, heliomate şi polarizate), lentilele polarizate sunt cele care oferă protecţia cea mai ridicată.

De ce?

Mai întâi datorită faptului că absorb razele UV în proporţie de 100% şi diminuează intensitatea luminoasă.

Apoi, pentru că oferă protecţie împotriva reflexiilor orbitoare. Ştiţi voi, reflexia aceea neplăcută reflectată pe sticlă, zăpadă, apă sau pe orice fel de suprafeţe plane, netede. Lentilele polarizate se diferenţiază de cele standard prin aceea că in interiorul conţin un filtru laminat. Graţie acestui filtru, vederea este protejată, iar senzaţia pe care o poţi resimţi este una odihnitoare, relaxantă.

Acum vreţi să fiu sinceră? Până de curând eu habar nu aveam ce sunt lentilele polarizate şi ce anume le face să fie căutate şi speciale.

CUM TESTĂM LENTILELE POLARIZATE?

La momentul actual, majoritatea producătorilor pun accent ca ochelarii să fie realizaţi cu lentile polarizate. Ceea ce e un lucru minunat. Şi atunci mi-am pus întrebarea dacă se poate cumva verifica acest lucru. Am trecut la documentare. Dacă tot aflasem ce şi cum despre lentilele polarizate, am zis să caut şi metoda de a testa acest lucru. Am găsit-o zic eu.

Cu ochelarii pe ochi, privind înaintea unui monitor sau al unui smartphone, vei înclina încet capul cât mai spre stânga/dreapta maxim. Dacă lentilele încep să îşi schimbe nuanţa şi să se întunece atât de tare încât să nu vedeţi decât negru, vorbim despre adevărate lentile polarizate.

Ochelarii Diamond Rain de la Rayons au trecut testul!

Cu această ocazie am descoperit şi o parte tristă. Şi anume că celelalte două perechi de ochelari din colecţia mea, două branduri bunicele, cunoscute, nu au lentile polarizate. Uitându-mă în urmă, nici nu ar fi pretins că au, doar că mica mea dezamăgire este oarecum inerentă situaţiei.

Foarte important: faptul că o pereche de ochelari nu are lentile polarizate, nu înseamnă că nu oferă protecţie UV. Nu, în niciun caz! Filtrul din lentilele polarizate blochează reflexiile orbitoare amintite mai sus, dar şi reduce strălucirea soarelui, implicit disconfortul, cu o eficienţă mult mai mare decât ochelarii cu lentile clasice. Ceea ce înseamnă un plus de confort la volan şi nu numai, dar şi o întreţinere a sănătăţii oculare!

Razele ultraviolete sunt dăunătoare pentru ochi. Cred că unul din lucrurile cele mai importante pe care multă lume nu-l conştientizează. Normal că este important să arătăm bine, să fim în trend, de ce nu, dar mai important decât atât este să alegem lucruri care contribuie la confortul nostru fizic. Eh, dar probabil că astfel de lucruri şi înţelegerea lor la adevărata lor valoare vin odată cu vârsta şi cu documentarea, nu?

Aşa că, propun ca data viitoare când vreţi o pereche nouă de ochelari, să luaţi expres în calcul varianta achiziţionării uneia cu lentile polarizate. Rayons, chiar dacă momentan au în portofoliu doar câteva modele, fiind la început (le găsiţi pe toate AICI), vă promit nişte ochelari cu lentile polarizate (e testat!) la un preţ extrem de accesibil.

 

Sun is good, but not in your eyes! 🙂

You might also like

Comments (5)

  • Lamiita Petre 7 ani ago Reply

    Sunt foarte faini si iti vin foarte bine, si mai ales sunt foarte utili, pe langa frumusete. Eu cred ca eram dusa cu pluta, am ratat ocazia 😀

  • Valeria Chertes 7 ani ago Reply

    Sunt super ochelarii si foarte bine ti sta cu ei.

  • Caietul Cristinei 7 ani ago Reply

    sa stii ca pentru astia optasem si eu, dar nu mai erau pe stoc. Acum stiu cine s-a grabit sa ii ia inaintea mea. Iti vin foarte bine. Sa ii porti sanatoasa!

  • Antoaneta 7 ani ago Reply

    Vreau si eu o pereche!
    Sa stii ca eu port ochelari de soare pentru ca ma deranjeaza lumina puternica, mai ales cand conduc.
    Nu am o pereche de ochelari cu lentile polarizate, dar uite ca ai reusit sa ma pui pe ganduri si sa inteleg diferenta dintre acesti ochelari si unii care se gasesc in mod obisnuit.

  • Irina Sima 7 ani ago Reply

    Sunt superbi ochelarii, iar tie iti vin perfect. Eu sunt fotosensibila, iar pentru mine ochelarii de soare sunt mai mult o necesitate. Bineinteles ca port doar ochelari cu factor de protectie UV. Multumesc de recomandare.

Leave a Reply