Sub privirea lui, Vito își aranjă papionul cu un tact asemenea celui care se pregătește să apese trăgaciul revolverului. Doar era în natura meseriei lor.
„Crezi că o fie curat?”
„Trebuie să fie, nașule ! L-am pus pe Giuseppe cu ai lui să strângă rândurile. Atât mai lipsește, să își aducă acoliții și să îmi tulbure nunta, că nu știu ….. scrum îi fac! ”
„Știi că Franco e un om fără scrupule. Ar face orice să își răzbune ultimele pierderi pe piața valutară. Dar nu-ți face griji, stăm aproape.”, îi spuse nașul său, Roberto.
„Mda… Haide să mergem!”
Mașina gonea într-o viteză sfidătoare, în stilul care-i caracteriza neamul, iar emoțiile lui Vito erau îndoite. Gândurile îi zburau pe de o parte la garoafa lui strălucitoare, ce-l așteaptă chiar în pragul bisericii din centru, iar pe de altă parte nu-și putea cruța gândurile și privirea de la bârlogurile celor mai periculoși adversari din cartel, pe care le scruta privind pe fereastra automobilului.
Sună telefonul…. „Alo!”
„Nașule, schimbare de planuri! Avem informații că au împânzit biserica.”
„Cuuum? ”
„E totul în regulă! I-am spus și părintelui și celorlalți! O să mergem la biserica din centru, avem timp.”
„Ok. Ciao, Rossi”
Cununia religioasă s-a desfășurat într-o ordine perfectă, ca și cum ei nu ar fi cine sunt. De fapt, nu e de mirare faptul că don Roberto și-a câștigat reputația de „il padre di tutti serpenti”; avea abilitatea de a se strecura printre rândurile celor mai influenți oameni din Little Italy, impunându-și interesele cu o inteligență diabolică.
Nu după mult timp, mașina se deschide, iar în fața lor se dezvăluie ceea ce n-a văzut Parisul:
„Mamma mia! Dar ce avem aici?”
„E Salon du Mariage Toujours l’Amour, un special salon de nuntă, dedicat tocmai oamenilor ca voi.”
„Grazie, Signora! Sunteți foarte drăguță!”, spuse don plin de curtoazie. Iar apoi, întorcându-se spre mire, îi șoptește: „Tu vezi aici ce parcare babană au ăștia? Nici noi nu am reușit să ne facem așa ceva la rezidență. Se vede că au investit mulți, mulți bani.”
Vito se uită la el, îi zâmbește cu subînțelesul celui care cunoaște ce înseamnă să conduci o afacere (și încă una după reguli „speciale”), dar își curmă instinctul de hârjoană de magnat, înaintând plin de sine, cu scumpa garoafă la braț. Intrară înăuntru ca doi prinți, deschizând bucuria și surlele nuntașilor chemați să participe la evenimentul cel mai important din familia băiatului. Ei nu putură să nu rămână uimiți în fața decorului ce li se creiona în față, manifestându-se astfel care mai de care mai uluiți.
„N-am știut niciodată cum se face că localurile de pe la noi sunt lipsite de un rafinament autentic. Toate încearcă să copieze ceea ce au văzut în visele lor. Dar uite, ce prezentare minunată! Atât de simplu și atât de princiar… Salon du Mariage.” spuse o doamnă, gesticulând cu mare tact la vederea interiorului.
„Da, doamnă! Dar ați observat ce arhitectură superbă caracterizează această impozantă bijuterie? Nu cred că mă înseală gustul fin, dacă spun că atât interiorul cât întreg spațiul e dominat de aerul foarte pregnant al stilului neoromantic..” intervine un domn cu remarcabile simțuri estetice.
Oo, dar toată noaptea au avut timp să contemple și să trăiască întreaga operă. Și da, chiar Operă. Căci nu era de conceput ca prețioșii amfitrioni ai nunții să nu poarte întreaga sală prin magia și farmecul romantismului muzical. Iar ei, dragii miri, dansau și îi fermecau …
Spre miezul nopții, se anunța una din surprizele cele mai inedite ale serii. Nuntașii erau invitați să coboare treptele salonului fermecat, către curtea minunată, răsfățată de un imens bazin cu apă.
„Haideți să acordăm un dans în sunet de pian celui mai frumos cuplu din <<famiglie>>. Să explodeze artificiile!!” sună glasul plin de patos și de entuziasm al nașului Roberto. Se încingea un dans de noapte, cum numai în poveștile înaintașilor familiei din secolul al XIX-lea se putea auzi. Bubuiturile artificiilor făceau să zboare în apă și în cer licăriri din beția bucuriei.
Francesca, mireasa, dansă plină de fericire alături de cel pe care îl vede, în sfârșit, dedicat relației lor și detașat de la nebunele și sângeroasele aventuri cu care deja era obișnuită.
„Vito, îți mulțumesc pentru seara asta minunată! Nu aș fi putut visa niciodată la așa ceva. Sunt cea mai fericită soție. Mă simt atât de încântată că suntem doar noi și cei apropiați și că nu ne amestecăm cu alte nunți. Și totul a fost al nostru, dar totul: ei ne-au servit totul pe tavă, fără să fim nevoiți să apelăm la furnizori dubioși, posibili dușmani ai tatălui tău. Ringul de dans din salon și faptul că ai ales un restaurant fără stâlpi enervanți m-au făcut să zbor. Iar toate astea, datorită ție, dragul meu mafiot.” spuse mireasa, sărutându-l pentru a o mia oară pe mire.
„Nașul meu e cel mai tare!” șopti el zâmbind.
Așa s-a petrecut nunta, fără ca gașca (celorlalți) nenorociți să le tulbure câtuși de puțin petrecerea nuntașilor. Pe undeva, cu toții au știut, că numai Salon du Mariage putea să rezolve totul atât de ….. „curat”.
♥ Articolul O nuntă… „curată” a fost scris pentru proba 13 din Spring SuperBlog 2016
No Comments