Scandalos. Cum te poţi numi mamă când ai născut prin cezariană?!

naştere naturală sau cezariană

Subiectul ăsta îmi stă pe suflet de mult, mult timp. Am vrut în nenumărate rânduri să-i dedic un articol special, doar că mereu intervenea câte ceva. Sau, poate, nu mă aflam eu în cel mai potrivit mood pentru aceasta.

De ce de fiecare dată când prin social media s-a ridicat întrebarea:

Naştere naturală sau cezariană?

…a fost nevoie să se aprindă focul?? Că s-a aprins de mult.

Practic, există două categorii mari şi late de persoane, pe care le vom numi absolut firesc, în cele ce urmează, mame.

Categoria I: mame care au dat naştere pruncilor lor pe cale naturală (vaginală)

Categoria II: mame care, fie că au optat sau li s-a sugerat de către medic, fie le-a impus situaţia, au născut prin cezariană (intervenţie chirurgicală)

Sursa foto: 123rf.com

iEste simplu (vorba uneia din reclame):

Numai să îndrăzneşti să te gândeşti că vei naşte prin cezariană şi deja te supui oprobriului public. Atunci vor sări mămicile, adevăratele mămici care ştiu ele ce înseamnă să naşti:

„Păi cum, dar de ce vrei tu să naşti prin cezariană? Dumnezeu a lăsat pe pământ legea nescrisă ca femeile să nască natural.

sau…idei de genul:

„Un copil născut natural va fi mult mai sănătos decât unul născut prin cezariană!”

ori…

„Ţi-e frică să naşti natural? Copilul tău chiar nu merită un asemenea sacrificiu suprem?”

sau inclusiv habotnicele care emit preţioase judecăţi de valoare:

„Ce mamă eşti tu dacă nu vrei să naşti aşa cum a lăsat Dumnezeu”.

Nu divergenţa de opinii este cea care mă deranjează, ci faptul că unele îşi permit să le judece atât de aspru pe altele. Faptul că unele se cred mai mame decât altele prin prisma faptului că au născut după cum a lăsat Dumnezeu. Acelea care, dacă ele au născut natural, atunci toate viitoarele mămici trebuie să nască natural. Fiindcă aşa trebuie. Dacă s-ar face un minimum de documentare probabil că lucrurile nu ar fi luate atât de uşor. Să recunoşti că există anumiţi factori medicali care recomandă cezariana în detrimentul naşterii naturale nu e uşor de acceptat. Nu dacă tu eşti o habotnică care a născut natural 1-2-3 copii. Şi nu dacă nu admiţi, nici ca idee, că altele aleg să nască altfel decât au făcut-o ele. Altfel decât natural.

Suntem buni de gură, ne pricepem de minune să dăm sfaturi şi să facem pe lupii moralişti. Subiectul naştere naturală vs cezariană tare mult le place unora să-l dezbată. De parcă dacă îl scoţi prin gaura de jos, eşti mama eroină, mama cu copii sănătoşi tun şi super inteligenţi. Şi, cu siguranţă, meriţi o diplomă. Ce nu ştii e că nu asta te face mamă în adevăratul sens al cuvântului.

Dragi mămici, dacă tot ne scandalizăm în asemenea hal în faţa unui asemenea subiect, de ce nu o facem şi când vedem/auzim despre:

  • mame care îşi părăsesc copiii pe un pătuţ de spital, imediat după ce i-a slobozit, natural vorbind;
  • mame care-şi aruncă copilaşii de 2 luni la container;
  • mame care îşi brutalizează copiii, de cele mai multe ori până la sânge;
  • mame ai căror copii sunt abuzaţi de soţii/concubinii lor, ba chiar consimt la aceasta;
  • mame care preferă să-şi trăiască viaţa, în timp ce-şi lasă copiii spre creştere la bunici;

Există un adevăr: nici măcar animalele nu-şi părăsesc puii după ce tocmai i-a făcut. Şi atunci, mamele care îşi aruncă pruncii pur şi simplu cum ar putea să se numească?

Aşa că, nu am cum să nu mă revolt când văd câtă dezgustare există faţă de femeile care, indiferent de situaţii, au născut prin cezariană.

Hai mai bine să ne gândim la noi şi să încercăm să judecăm mai puţin sau, cel mai bine, chiar deloc. Ori, dacă nu ne putem abţine, să judecăm în sinea noastră. Pentru că, ghiciţi ce? Valoarea de mamă nu în felul acesta creşte. Şi nici datorită modului în care copilul tău vine pe lume.

Statutul de mamă capătă plus-valoare atunci când îţi pui copilul mai presus de orice şi de oricine, când te îngrijeşti să-i fie lui bine în primul rând şi când cel mai mic disonfort al său devine problema ta nr. 1.

Modul în care ai născut te face mamă la nivel biologic. Atât momentan. Femeia care a născut natural nu este cu nimic mai presus faţă de femeia care a născut prin cezariană. Ceea ce demonstrezi după momentul naşterii, natural sau cezariană, îţi certifică adevărata calitate de mamă.

Deoarece, pentru cine nu ştia încă,  eşti mamă indiferent pe unde iese copilul tău.

Bebeluş la pieptul mamei

Sursa foto: medclient.com

You might also like

Comments (2)

  • Raluca Anghel 2 luni ago Reply

    Câte sunt de spus pe tema asta…dar ca de obicei toți cei neimplicati au cate o parere. Și eu m am lovit de priviri dezaprobatoare când spuneam ca am hotarat cu medicul meu sa nasc prin cezariana. Aproape ca ma făcuseră sa cred ca e mai usor. Concluzia mea e ca nu exista cale usoara de a aduce pe lume un copil, dar totul merita. Fa ce simti, alege ce crezi ca e mai bine pentru că doar tu iti stii situația si tot tu va trebui sa te descurci. Ceilalti vor trebui sa si tina parerile.pentru ei.

  • Alina 2 luni ago Reply

    Am nascut prin cezariana, pentru ca altfel nu s-a putut. Am primit la medicamente pentru delatatie de la ora 1.00 noaptea pana la 14.30 cand s-a decis sa facem cezariana, pentru binele meu cat si pentru binele fetitei mele. Ai mare dreptate, multa lume arunca cu rosii, fara sa stie ce inseamana sa nasti prin cezariana.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: