Am întrebat 100 de români care este impresia lor despre propria bucătărie şi mi-au răspuns aşa:
Bucătăria de acasă? Niciunde în alta nu e mai bine ca-n bucătăria mea.
Şi ce credeti voi? Sunt total în asentimentul lor.
Iarna a venit şi la propriu, şi la figurat. Începe să se simtă deja în aer miros de sărbători. Dar mai întâi de asta se simte miros de sarmale, care clocotesc molcom sub capac. Din cuptor zâmbesc rumeni cozonacii întrecându-se care mai de care în pufoşenie. Până să pregătim coşul de pe masă cu nuci şi portocale şi platoul cu prăjituri, ar mai fi câte ceva de pus la punct.
Dacă pentru cei mai mulţi Crăciunul este mai degrabă despre a decora livingul unde se găseşte bradul împodobit, masa festivă, în cazul nostru accentul se va pune şi pe bucătărie. Ne place să petrecem timp aici. În dimineaţa zilei de Crăciun, cafeaua din bucătărie are un gust special. Acel gust aromat de sărbătoare şi de cozy.
Decoraţiuni de Crăciun în stil scandinavo-minimalist pentru bucătărie
Crăciunul trebuie să strălucească în toată casa. De la hol la living, până la bucătărie şi baie. Intenţionez ca anul acesta, în 2018, să schimb câte ceva în materie de aranjamente. Să aduc nişte elemente de modernism scandinav pe care să le împletesc armonios cu elementele familiare nouă, tradiţionale. Pentru noi bucătăria este mai mult decât o banală încăpere din casă. Nu e doar despre gătit şi spălat vesela. E despre momente calde şi confortabile împreună, cu toate cele necesare la îndemână, şi despre servit masa în tihna şi fără prea multe pretenţii. Aici se face murdărie cel mai repede şi tot aici se curăţă totul cel mai des. Bucătăria ne face fericiţi, căci este vorba despre suflet aici…
…şi ca-n orice suflet, de aici trebuie să emane căldură, naturaleţe şi simplitate care să se împrăştie apoi în întreaga casă.
Norvegienii iubesc să se lase înconjuraţi de natură. Nu doar că le place să petreacă în exterior, dar chiar şi în spaţiile lor intime introduc elemente naturale şi cât mai simple. Stilul scandinav, implicit unul minimalist, pentru desăvârşirea atmosferei de Crăciun, poate să însemne negru şi alb, verde de la câteva ramuri de brad sau poate nişte ramuri cu aspect stilizat îngheţat. Câteva decoraţiuni de Crăciun aşezate în boluri şi un şirag de ghirlande luminoase la fereastră, iată o sugestie ofertantă de a primi sărbătoarea în bucătăria ta.
Roşul este de nelipsit din tiparul crăciunesc şi trebuie să existe acolo într-o mai mică sau mai mare măsură. Nu doar pentru că ţine de o atmosferă tipic festivă, dar şi fiindcă are legătura cu firescul tradiţiei. Faţa de masă, şerveţelele tematice şi inclusiv mănuşa pentru mânerele fierbinţi ale cratiţei, toate contează acum. Şi de ce să nu fie aceasta pata de culoare?!
Ssst! „Aluat is loading”
Aluat de brioşe, cozonac, foi de albinuţă sau de ce o mai fi. Sunt nemaipomenite prăjiturile, iar de sărbători ne facem toate păcatele. Crăciunul este despre astfel de miresme, în special. Copiii sunt primii în faţa geamului de la cuptor, nerăbdători să guste din bunătăţi. Cu dedicaţie pentru ei, dragile mame sunt în stare să pregătească toate bunătăţile pământului. Şi dacă tot vorbim despre deserturi, Crăciun şi bucătărie, cred că un set brioşe cu tematică de Crăciun e un must-have în această perioadă. Va fi deliciul celor mici. Atât forma, cât şi preparatul în sine.
Crăciunul, bucătăria şi micile detalii…
Şi chiar dacă nu avem un şemineu, o fereastră generoasă la bucătărie tot avem. O ghirlandă cât se poate de simplă, simbolizând nişte şosete, din hârtie şi panglică poate fi de un mare efect. După cum spuneam, nimic pretenţios. Să fie acesta semnul pentru ca Moşul să nu rateze casa noastră?!
Crăciunul din detalii DULCI
Deşi reprezintă un fapt firesc, căci au loc în fiecare an, sărbătorile de iarnă sunt de fiecare dată magice. Cel puţin pentru mine şi copilul din mine, care nu a încetat să viseze vreodată. Magia este posibilă datorită nouă, graţie capacităţii noastre de a surprinde esenţa Crăciunului în cei dragi sufletului nostru, dar şi în lucrurile mici, simple şi de efect.
ACASĂ va fi mereu locul în care ne vom simţi mai mult decât perfect. Pe masa din bucătăria noastră vor domni mereu cei mai frumoşi cozonaci, cu cel mai îmbietor miros. Lângă brad se va colinda cu drag până târziu în noapte timp în care vom simţi fericirea de a fi împreună. Iar de la fereastra aburindă vom putea vedea negreşit în seara de Crăciun o sanie trasă de reni. Pentru că despre asta este vorba acum, la final de decembrie.
Imi plac destul de mult decoratiunile astea de inspiratie sau provenienta nordica, dar nu prea se potrivesc cu restul decorului si mobilierului din casa mea. Cum ai zis si tu, ele sunt pentru un decor minimalist si la mine e mai mult un talmes-balmes. Pana ajung eu sa dau refresh casei, admir decoratiunile astea prin pozele altora.