În bucătăria din vis e întotdeauna un bărbat care găteşte. Iar în spatele unui bărbat care găteşte e mereu o femeie pricepută care citeşte reţeta. 🙂
Cuprins
PREAMBUL:
Întâmplător sau nu, cei mai celebri bucătari ai lumii sunt bărbaţi. În mod sigur, secretul multora dintre ei e că au prin preajmă câte o muză, o prezenţă feminină. S-au căsătorit, şi-au întemeiat familii numeroase (copii de la 3 în sus), şi-au deschis propriile restaurante, şi-au încântat clienţii cu preparate gustoase, cu plating-uri de te lasă siderat. Bucătarii englezi Gordon Ramsay şi Jamie Oliver sunt doar doi dintre chefii a căror prestaţie o urmăresc uneori pe Paprika. Pentru mine, pentru soţul meu (amator în gătit), reţetele lor, una şi una, reprezintă o adevărată sursă de insiraţie.
Din culisele minţii feminine: Uită-te, dragule, şi tu la Jamie ăsta, niciun stres. Mereu cu zâmbetul acela desenat pe faţă. Pozitiv, cu chef, cu pofta aia incurabilă de a găti. Nevastă fericită, familie mare, mâncare bună, totu-i pe sănătate acolo. Da’ chiar: „Când o fi avut el timp şi să devină celebru, şi să facă atâţia copii?”. Apropo, 5 are şi „still counting…(on sait jamais)”.
Şi să îmi mai spună cineva că gătitul nu te poate face om fericit!
Când confortul te inspiră…
Toate poveştile frumoase încep, de regulă, de la o foaie albă şi un umil instrument de scris.
A noastră va începe de aici:
În mijlocul naturii, într-o casă cu mansardă, cu bucătărie şi baie generoase, exact cum le visasem dintotdeauna. După cum bine se vede, încă nu e gata. Dar va fi. Gândul că voi putea amesteca în cratiţă în timp ce ochii mi se vor pierde prin fereastră, îmi provoacă de pe acum fiori. Plita şi cuptorul vor fi instalate în colţul din dreapta ferestrei, iar dedesubtul acesteia va sta chiuveta, încastrată într-un blat. Pe peretele lateral dreapta va fi un blat de lucru. Vizavi, în zona din stânga va domni o masă cu scaune de bucătărie cochete. Cât despre frigider, acesta îşi va găsi locul în colţul stânga, imediat cum intri în bucătărie.
Atunci când va veni timpul alegerii finisajelor interioare cu texturi şi nuanţe care să creeze ceva armonios, treaba va începe să se complice puţin. Îmi doresc culori neutre, calde şi elegante, împrumutate din cadrul natural. În acelaşi timp, caut şi tuşe de culoare, de ce nu nişte nuanţe citrice de verde-crud împletit cu portocaliu/galben. Fiindcă îmi doresc să obţin căldură şi vitalitate totodată.
Dragostea trece prin stomac. Dar mai întâi de asta, prin oale şi farfurii talentate
Trebuie să recunoaştem: mâncarea pe care o pregăteşti acasă are întotdeauna alt gust, are acea savoare a mâncării de acasă. Când îţi propui să pregăteşti ciorba aia de cartofi aromatizată cu leuştean, preferata familiei tale, în cratiţa aia a ta unde se face cea mai bună ciorbă, eh, asta nu se compară cu nimic pe lume. Şi apoi, vine momentul mult-aşteptat în care o serveşti dragilor tăi în farfurii, alături de o pâine proaspătă şi o salată de ceapă roşie tăiată irezistibil. Iar atunci când mănânci şi tu mai cu poftă, ăia mici se apucă să bată cu linguriţele în bolurile lor, pictate parcă de soare, reclamând o nouă porţie.
Şi pe final, desertul. Mami, clătitele! Cum, mami, ai uitat de clătite? Pe alea de le faci în tigaia de clătite, tigaia aia specială, mare şi rotundă ca luna. Pe care le aşezi una peste cealaltă în farfurii colorate, ca-ntr-o zi de sărbătoare.
Ei, uite asta numesc eu decorul de bucătărie complet, o parte din el. Fiindcă acesta e doar un episod al imaginaţiei inclus în marea serie ilustrată, În bucătărie.
Dă-i unui bărbat ustensilele de bucătărie potrivite şi va cuceri pe toată lumea
Că-n bucătăria din vis e-ntotdeauna un bărbat care găteşte, am lămurit-o chiar din prima frază. Realitatea stă un pic diferit (un pic sau mai mult, de la caz la caz). Bărbaţii, în speţă cei bucătari, prea rar vor avea nevoie ei de cărţi de reţete. Mai degrabă, vor avea nevoie de un ajutor de bucătar, ceea ce e cu totul altceva. Asta se va traduce prin a te completa cu celălalt la bucătărie. Eu curăţ ceapa, ardeiul etc., le spăl, iar el le taie profi, cadenţat pe un tocător folosind enormitatea aia de cuţit pe care eu îl evit întotdeauna. El se ocupă şi de carne, alegând din colecţia de tigăi, tigaia ceramică grill cu şanţuri proeminente. Cu o pensulă specială va unge din timp în timp carnea, de o parte şi de cealaltă.
La momentul potrivit, se va servi de un device esenţial chefilor carnivori, termometrul, care îi va indica stadiul în care a ajuns opera sa. De menţionat faptul că, în tot acest timp, cea care stă nu în spate, ci alături de el, sunt eu. Poate nu e prea inspirată comparaţia, însă … ştiţi scenariul acela când asistenta e alături de chirurg în timpul unei operaţii? (Foarfecă…Bisturiu…Pensă…). Da, exact…aţi înţeles, cam pe acolo e ideea.
Detaliile fac frumuseţea…
…în aceeaşi măsură în care fac şi diferenţa.
Îmi place să acord importanţă fiecărui element de decoraţiune interioară, iar asta inclusiv în bucătărie. Prea rar vei introduce oaspeţi în bucătărie, şi cu toate astea … Faţa de masă, prosoapele, mănuşile de bucătărie, precum şi alte detalii prezente, trebuie să facă parte din acelaşi film. Trebuie să aibă o temă comună şi să rezoneze între ele. Asta îmi dă nu doar un confort vizual, ci şi senzaţia că nimic nu a fost aruncat la pur hazard, în ideea „doar să fie acolo”.
Fără obiecte care să mă incomodeze!
Acele situaţii când constaţi că sertarele sunt pline de fel şi fel de chestii, ustensile şi instrumente pe care abia dacă le-ai folosit o dată. Farfurioare-bolişoare, recipiente pentru microunde la set, unele în ambalaj încă, linguri de diferite dimensiuni…Până şi Jamie ar fi invidios! Dar nu, nu concep ca în bucătăria de vis să mai existe astfel de locuri, de tip bazar. Pierd secunde preţioase şi energie în momentele în care răscolesc tot pentru a da de ustensila potrivită. De acum, toate vor sta orânduite în funcţie de frecvenţa cu care vor fi folosite. Voi şti precis zona în care se află şi voi ajunge la ele într-o milisecundă. Prin urmare, fără obiecte care să mă incomodeze, ci doar cu alea care să mă motiveze!
Poate că bucătăria noastră nu e ca a marilor chefi, dar nici nu trebuie. Bucătăria noastră e bucătăria sufletului nostru, personalizată nevoilor şi dorinţelor. Iar partea cea mai delicioasă din toată ecuaţia asta e că în bucătăria sufletului meu e aproape întotdeauna un bărbat care găteşte. Nu acela din vis, cel din viaţa mea. E mai mult decât un vis devenit realitate.
Articolul În bucătăria din vis e întotdeauna un bărbat care găteşte este înscris în competiţia Super Blog 2018, proba 3 (Transformă gătitul în pasiune în bucătăria ta de vis!)
Sursa foto: somproduct.ro
Cat de frumos! Imi si pot imagina cum va arata bucataria ta! Succes!
Seara, cand ma culc si vreau sa ma detasez de toate problemele de peste zi, imi imaginez casuta perfecta pentru mine( direct pe pamant) , aranjez dormitorul holul, bucatarie…etc. Urmatoarea seara schimb proiectul sau fac niste modificari, mut mobila, schimb o perdea… 😀
Deci, am si eu o bucatarie la care visez.
Așa e, bărbații gătesc tare bine și pe mine mă surprinde sotul cu preparate delicioase.
In ceea ce ma priveste bucataria este elementul central al unei case. Sa ne arati si cum a iesit la final!
te invidiez ca poti sa-ti faci bucataria dupa bunul plac! desi cred ca oriunde poti amenaja ceva frumos, o data ce iti doresti si pui pasiune
Si al meu gateste, ii place si ma bucur pentru ca altfel muream de foame. Mie imi place sa prepar doar retete exotice.
Eu mi-as dori o bucatarie echipata cu ttoce trebuie: electrocasnice, mobila, ustensile si un barbat care gateste. Doar asa e completa, nu? 🙂
perfect o bucatarie pe plac sa ai! si sa mai aiba si un bucatar in ea, este de vis! 🙂
Noi avem asa spatiu mic, chiar am vrea sa ne mutam intr un apartament cu o bucatarie mai mare, ca acum ca am mai crescut, nu prea avem loc toti 3 in ea.
Cred ca o bucatarie amenajata cu gust si asa cum ne place, va face timpul petrecut acolo sa fie unul placut si deloc chinutor.
Si da, bine ar fi sa am si eu un barbat care gateste, ar fi de vis!!
Abia astept sa imi fac bucataria dupa placul meu.
Ce frumos! Mie si sotului meu ne place sa gatim impreuna. Ma bucur ca am bucataria mare, ca sa nu ne impiedicam unul de altul.
Imi place vesela deosebita. Cred ca asta ma inspira si mai mult atunci cand gatesc. In ceea ce priveste barbatul in bucatarie …. ce sa zic, il prind cam rar 🙂
Tare frumos ai zis ca bucatariile noastre nu pot si nu au cum sa fie bucatarii demne de un show culinar de maxim interes (in primul rand ca nu ne permite spatiul si apoi pentru bugetul nostru nici nu viseaza sa se apropie de al lor). Suntem diferiti, ne plac lucruri diferite si asta trebuie sa se vada si in buacatrie.