Frumusețea la ea acasă. Ce înseamnă homemade beauty

Vă spun un secret: dintotdeauna am iubit oglinda. În niciun caz dintr-un exces de narcisism, cum ar crede unii sau alții, ci din nevoia transparentă de a mă observa, de a mă accepta, de a-mi aprecia frumusețea așa cum este ea. Așa că, simt nevoia să mă privesc zilnic în oglindă. Dimineața, după dezmeticire şi toaleta rapidă, îmi place să merg înaintea ei, a oglinzii, să…zâmbesc. „Ești odihnită, ești fresh! Astăzi ești  cea mai frumoasă!”, cineva, din partea cealaltă a sticlei, a răspuns azi zâmbetului meu.

– Eh, da, bine. Cum, așa?! Cu părul deranjat cu acest ten cu porii  mei vizibil dilatați… Poate c-ar trebui să-mi iau trusa de spoială și să trec la treabă. Naturală, naturală, dar totuși…?! În plus de asta, nu mai am 20 de ani. Şi tu cine eşti?

– Nu înțelegi… Dacă nu mai eşti la 20 de ani înseamnă că nu mai poți să fii tonică şi frumoasă? De când frumusețea a ajuns o chestiune de…vârstă? îmi replică vocea feminină.

– Ok! Bine, înțelegi ce vreau să spun, dar…  zi-mi, tu unde vrei să ajungi.

…moment în care, am fost atrasă, precum un magnet, de partea cealaltă a realităţii mele. M-am trezit într-un loc frumos colorat în nuanțe pastelate, iar în aer pluteau esențe aparte. Am simțit portocală, lavandă, mușețel, lămâie, grapefruit. Era halucinant! Un delir de arome care mă îmbiau parcă să le gust.

…când, de după un perete parcă, se aude o voce.

Bună, Camelia! Eu sunt Jovis. Bine ai venit acasă la mine, în universul meu, un spațiu cât se poate de natural. Astăzi, ești invitata mea specială și îmi doresc să-ți ofer o zi de răsfăț, o zi mai altfel,  diferită față de tot ce trăiești tu în mod cotidian. Știu că în clipa aceasta nu înțelegi nimic, însă începând de mâine lucrurile se vor limpezi în mintea ta.  Așa că, te rog să te simți exact ca la tine acasă, acesta fiind si scopul întâlnirii noastre. Astăzi, ne ocupăm în exclusivitate de simțuri. Ok? Să începem.

Pentru început, vom curăța impuritățile de la nivelul feței, care, chiar dacă nu se văd, sunt acolo și fac un mare deserviciu sănătății pielii. Observ că ai un ten gras sau, mai degrabă, mixt, cu pori dilatați. Cu acest săpun pe bază de argilă și cărbune medicinal, vom acționa în profunzimea epidermei înlăturând toxinele și eliminând excesul de sebum atât de inestetic.

Acum, vom folosi un produs de tonifiere pentru a da o tușă de prospețime și a înlătura secreția de sebum. Extractele din arbore de ceai și Ylang Ylang au deosebite proprietăți antibacteriene și efecte deosebite în cazul tenului încărcat.

Și dacă am terminat cu tonifierea, putem hidrata tenul cu un ser facial absorbit ușor de piele și care nu lasă peliculă unsuroasă.

Îți recomand  ca de două ori pe săptămână să apelezi cu încredere la măștile astringente din argilă (verde, galbenă) care, în combinație cu apă/lămâie, fac minuni în cazul tenului ca al tău.

De asemenea, mierea de rapiță, și nu numai de rapiță, având un conținut ridicat de vitamina E, constituie un adevărat elixir de frumusețe. Este minunată și foarte indicată pentru tenul tău.

Buuun! La nivelul feței am terminat. Să trecem la păr.

Hmm, ai un păr des, cu structură rezistentă, fir gros și tendință de îngrășare. Înainte de a-l spăla, îți voi aplica o mască din ulei de cocos extravirgin și ulei de avocado. Încălzit ușor, uleiul de cocos în combinație cu cel de avocado vor hrăni părul, îi vor conferi strălucire lăsându-l fin și mătăsos (exact așa cum îți dorești). În general, această mască trebuie să stea aproximativ 2 ore sau, când ai timp, o poți lăsa să acționeze peste noapte.

(Apropo, să știi că uleiul de cocos este și extrem de versatil și poate funcționa și ca demachiant pentru ten și/sau hidratant pentru buze. În plus de asta, are un miros…!)

După ce am înlăturat masca, vom spăla părul, masând blând scalpul, cu un săpun solid formulat atent exclusiv din ingrediente naturale: extracte naturale și apicole. Și dacă se dorește un păr extra-strălucitor, moale și ușor de aranjat, în ultima apă de clătire se poate dilua puțin oțet de mere. Stai liniștită, părul nu va rămâne impregnat cu oțet! Odată ce va fi uscat, va dispărea orice urmă de oțet.

Pentru că suntem femei și acordăm o atenție deosebită și corpului, pe final îți voi oferi o hidratare intensă cu unt de cacao nerafinat. Miroase atât de bine a…ciocolată! Eu l-am folosit cu succes în timpul sarcinii, în fiecare seară, iar rezultatele au fost…nicio vergetură, nicio porțiune de  piele lăsată! Alternativ, utilizam și uleiul de migdale dulci, recunoscut în lupta împotriva vergeturilor. Astfel, chiar după nașterea unui băiețel de 3,350, pielea mea  nu a avut de suferit. Îți dezvălui aceste lucruri pentru a te face să înțelegi că în natură găsim câte un răspuns la orice întrebare, o soluție la orice problemă.

În linii mari, cam în acest fel a decurs întâlnirea mea specială cu …Jovis. Din  acea zi,  am rămas cu lucruri prețioase, trucuri de efect legate de îngrijirea tenului, părului și a corpului în intimitatea propriului cămin și pe care chiar am de gând să le aplic de acum înainte.

Am învățat că mierea, oțetul, lămâia și chiar uleiul de măsline extravirgin, utilizate corespunzător, pot face minuni pentru ten, păr, corp. Am învățat cât de mult contribuie vitaminele A și E în elasticitatea și menținerea unei pieli tinere. Și sunt atât de la îndemână! Am învățat că, nu de puține ori, cămara (da, da, cămara de acasă!) poate fi mai prețioasă decât un salon luxuriant de fițe din centrul orașului.

În casa mea, există acum un colț de beauty în care mă răsfăț și mă relaxez mai ceva ca într-un salon de spa. La sfârșit de săptămână, după o baie prelungită în spumă, ador să-mi hidratez pielea corpului cu unt de shea sau de cacao (achiziționate, bineînțeles, de pe Jovis). Muzica ambientală nu lipsește nici ea. Fizicul și psihicul sunt într-o simbioză perfectă. Ce mai, un adevărat regal pentru simțuri!

Am devenit atât de conștientă de faptul că frumusețea autentică, adică aceea naturală,  nu este condiționată de vârstă, culoare, înălțime sau greutate, ci doar de modul în care îi arătăm respect și îi acordăm grijă și atenție.

Cu alte cuvinte, am văzut ce înseamnă homemade beauty. Casa lui Jovis poate fi acasă la oricare dintre noi. Scuzele de genul „arăt cum arăt fiindcă nu mai am timp să ajung la salon, lucrez mult și am un copil de crescut” rămân doar la stadiul de…pretexte puerile. Ceea ce și sunt, de fapt. Să încetăm să mai punem lipsa de îngrijire, deci a puținului respect față de noi, pe seama timpului scurt și a sarcinilor zilnice care ne copleșesc. Suntem femei, suntem ființe minunate, frumoase, create de Dumnezeu. Iar astăzi, mai mult ca niciodată, există pe piață o multitudine de produse extraordinare, accesibile în funcție de bugetul fiecăruia, care pot fi folosite de acasă oricând, la orice oră. Jovis este doar unul dintre exemplele cu care ne putem mândri în acest sens și căreia îi suntem recunoscătoare că ne oferă o reală  alternativă de homemade beauty.

Ladies, așa ca pe final, un sfat: Nu încetați niciodată să vă iubiți, să vă îngrijiți, să vă admirați! Nu încetați s-o faceți, dacă vă doriți ca și prezența din partea cealaltă a oglinzii să vă spună în fiecare dimineață: ” Astăzi ești cea mai frumoasă!”. Știți cât de mult contează pentru psihic?

Acum e rândul vostru:

Ce părere aveți despre conceptul 

 homemade beauty

Vouă oglinda ce vă spune  dimineața?



Sursa foto: JovisHomemadeBeauty

You might also like

Comments (31)

  • Fonodi Erika 8 ani ago Reply

    Foarte interesant, multumim! 🙂

  • Cristina Barbieru 8 ani ago Reply

    Astazi sunt cea mai frumoasa! Frumos articol, foarte bine exprimat. Te pup! :*

  • momentedeviata 8 ani ago Reply

    Superb articolul si foarte multe informatii utile.

  • celinna1 8 ani ago Reply

    Frumos articol,sa invatam sa fim frumoase in fiecare zi,

  • Monica Gheorghe 8 ani ago Reply

    Felicitari pentru articol!

  • Ramona Violeta Barascu 8 ani ago Reply

    Un articol foarte interesant, e important pentru sanatatea noatra sa ne rasfatam cate un pic zilnic. Inca nu am folosit produsele Jovis pana acum dar trebuie sa le incerc neaparat.

  • Claudia Dumitrescu 8 ani ago Reply

    Si eu prefer mai degraba produsele homemade, ba chiar am cateva comandate,si am sa arunc un ochi si pe cele de la Jovis,chiar mi a placut articolul,si m ai convins 😛 :*

    camelia lavy 8 ani ago Reply

    Spor la întreținut frumusețea, chiar și așa, într-un cadru homemade! Beneficiile sunt multiple.

  • Andree 8 ani ago Reply

    Sunt de acord cu tine, ingrijirea e ceva esential pentru oricine, cu atat mai mult o femeie. Voi incerca si eu aceasta alternativa homemade beauty de la Jovis.

    camelia lavy 8 ani ago Reply

    Aștept impresiile tale dacă te hotărăști să le testezi :-*

  • Bucur Daniela 8 ani ago Reply

    chiar surprinzator

  • Mirela Gavrila 8 ani ago Reply

    Nu am folosit aceste produse , dar m-ai facut curioasa . Multumim pentru informatii !

  • GROPSIANU VIORICA 8 ani ago Reply

    Interesant!

  • Lamiita P 8 ani ago Reply

    Sfaturi si un indem bine venite . Nu ar trebui sa incetam nicicand sa avem grija de noi . Nu am incercat produsele dar m-ai facut curioasa

  • Iubirea, Visarea, Zambetele si Veselia nu au nevoie de ocazie pentru a fi daruite… pentru o rasfatare zilnica

  • IULIAN COMAN 8 ani ago Reply

    Chiar daca sunt barbat, mi-a placut aricolul tau!

    camelia lavy 8 ani ago Reply

    Mulțumesc, Iulian :-)) ! Apreciez.

  • Tatiana Sorina Ragusitu 8 ani ago Reply

    Asa este,frumusetea nu are varsta,tot timpul trebuie sa fim elegante !

    camelia lavy 8 ani ago Reply

    Corect!
    😉

  • Alina B 8 ani ago Reply

    Eu ma iubesc in fiecare zi, sunt un pic narcisista :))

  • Denisa Nicolae 8 ani ago Reply

    Foarte interesant articolul.Imi place maniera ta de a scrie.
    Sapunul solid pentru par mi se pare wow!

    camelia lavy 8 ani ago Reply

    Woaaa, Denisa, știi c-apreciez, nu? Sunt micuță încă, dar mă fac io mare.
    Merci pentru vizită.

  • Lexa 8 ani ago Reply

    Sa stii ca produsele homemade, sau cele realizate cu ingrediente naturale, sunt la mare cautare. Mie imi place ca produsele de ingrijire sa aiba cat mai putine substante daunatoare si cat mai multe substante benefice. Nu stiam de brandul Jovis, am aflat citindu-ti articolul. Voi cerceta mai indeaproape oferta lor, poate ma conving sa achizitionez lucruri deosebite de la aceasta companie.

  • Camelia Croitor 8 ani ago Reply

    Superb articol <3 Felicitari !

    camelia lavy 8 ani ago Reply

    Mulțumesc, Cami!
    :-*

  • Andreea Barbu 8 ani ago Reply

    Ce frumos ai scris, nu stiam ca ai blog, mult succes :*

  • Olivia 8 ani ago Reply

    Apreciez articolul

  • marialuisa1985 8 ani ago Reply

    Super articolul. Felicitari!

    camelia lavy 8 ani ago Reply

    Mulțumesc frumos.
    Apreciez :-).

  • florentinah 8 ani ago Reply

    Felicitari pentru articol!

    camelia lavy 8 ani ago Reply

    Mulțumesc pentru aprecieri!
    🙂

Leave a Reply