Dragostea de mamă este…

Ce este dragostea de mamă? 

Dragostea de mamă este…

mare fără margini, completă, imperfectă, cu început, dar niciodată cu sfârşit;

leoaică, a cărei sfâşiere nu ai vrea să o simţi îndrăznind să atentezi la puiul ei;

căldură, uneori prea mare, alteori prea multă, dar mereu acolo;

grijă, acea grijă pe care nicio altă făptură de pe această lume nu o poate substitui;

alinare, atunci când cerul cade peste tine, iar pământul parcă-ţi fuge de sub picioare;

primăvară, când simţi că troienele te-au împresurat din toate părţile;

dezvoltare, fiindcă totul începe de la „ma-ma” şi de la primii doi paşi;

răbdare, atunci când nici tu nu mai ştii ce înseamnă asta;

medicament, când sufletul ţi-e bucăţele;

busolă, când ai pierdut direcţia şi drumul ţi-e potrivnic;

iubire, ca şi când dragostea şi iubirea nu ar fi sinonime;

magie, când face din puţin suficient, iar din suficient bogăţie;

minune, fiindcă doar dintr-o minune a fost posibil să rezulţi TU;

VIAŢĂ…care există până dincolo de moarte.

Sunt Camelia şi sunt mamă. Sunt mama lui Flaviu (Flavinel, cum îl mai alint), omuleţul de 2 ani şi 2 luni, 12 kilograme şi cu obrăjori proeminenţi. Până să devin mamă, nu îmi puteam imagina ce presupune „meseria” asta şi cât poate fi de specială ea. It’s really hard, you know? But, it’s so sweet, so true. Noi stăm împreună 24h24, mai puţin miercurea când, timp de câteva ore, e în gazdă la buni’. Atunci am câteva ore mai pe calm aşa…ceea ce mi se pare destul de ciudat. Altul e stilul de viaţă cu care m-am obişnuit.

Micuţul meu cu ochi căpruiori cred că se hrăneşte cu energie la pachet, atât de neastâmpărat poate fi. Să-l iei în braţe, să-l strângi şi să-l iubeşti? În niciun caz, nu se lasă, nu-i place drăgăleala, decât atunci când o decide el. Şi atunci când are chef, e preţ de doar câteva secunde şi atât,…’napoi la joacă, n-avem timp de pierdut cu iubiri.

Dragostea de mamă e, nu de puţine ori, sacrificiu…un sacrificiu care se face cu plăcere, fiindcă generează împlinire şi aduce un feedback inocent şi sincer. Ea este totul, e cea care te poate face să muţi munţii din loc. Într-atât de puternică poate fi.

Cred că cei mai nefericiţi copii sunt aceia părăsiţi de mamă, copiii fără mamă. Cum sună asta? Mi-ar fi plăcut să nu existe această expresie: „părăsit de mamă”, dar …nu e după mine. Din nefericire. Şi din păcate, sunt atâţia care vor ajunge adulţi şi nu vor fi rostit vreodată în viaţa lor cuvântul „MAMA”. Dacă birocraţia nu ar lăsa atâta de dorit, probabil că mult mai mulţi copii ar putea avea parte de o mamă, de iubire, de atenţie, de grijă.

Şi, în condiţiile astea, cum să nu te simţi binecuvântată prin faptul că ai reuşit să dai viaţă, prin faptul că ai primit şansa să porţi titlul de MAMĂ…Cum?!?