Pe principiul „Omul cât trăieşte învaţă”, astăzi vin cu una nouă. Tema: fito-dermato-cosmeticele, produsele de îngrijire din ingrediente 100% naturale.
Cuprins
Este comod să foloseşti produse de îngrijire convenţionale. Dar ce te faci cu PARABENII?
Lista de ingrediente ale unui produs cosmetic spune destul de multe lucruri despre acesta. Sunt una dintre persoanele căreia îi place să-şi arunce ochii pe compoziţia unui produs, pentru a afla ce substanţe stau la baza lui. Unul din aspectele care mi-a mai pus, şi continuă să îmi pună, câte un semn de întrebare, uneori, este cel legat de PARABENI.
Da, parabenii, aceste ingrediente cu rol de conservare figurând sub termeni specifici pe etichetele produselor. Îi găsim în 75-90% din produsele cosmetice şi de îngrijire. S-ar părea că, cel puţin aşa se zice şi se cunoaşte, concentraţia lor într-un produs este neglijabilă, astfel că nu ar reprezenta un risc pentru sănătate. De aceea există şi conservanţii autorizaţi. Subiectul a fost şi rămâne încă unul controversat. Majoritatea dintre noi folosim ŞI astfel de produse, acesta este adevărul. Ne sunt cel mai la îndemână, le găsim rapid pe raft la supermarket, iar preţul este unul accesibil. Este simplu, COMOD şi mult mai ieftin să alegi produsele convenţionale în locul celor NATURALE. Deci, acţiune asumată, nu?
Până una-alta, să lăsăm parabenii la locul lor. În acest articol mi-am propus să dezvolt nişte lucruri legat de produsele naturale şi bio sau ambele la un loc.
Simplu NATURAL sau si BIO? Ori amândoua?
NATURAL şi BIO/ORGANIC nu e unul şi acelaşi lucru. Adică nu sunt sinonime?
Cel puţin în contextul care ne interesează acum, al produselor cosmetice şi de îngrijire, este de dorit sa identificăm corect lucrurile. Să intrăm în miezul problemei. Când vorbim despre produse dermato-cosmetice, facem o asociere cu nişte ingrediente curate, safe şi fără potenţial alergen pentru piele şi organism, în general.
Un produs poate fi BIO (deţine o certificare bio, în acest sens) sau poate fi, simplu, doar un produs NATURAL (ad-litteram, conţine ingrediente naturale). Oricare poate fi la fel de bun, de eficient şi de prietenos cu pielea. Plusul apare atunci când un produs cosmetic, dermatocosmetic din ingrediente naturale este şi certificat BIO sau ORGANIC.
Un produs natural este un produs lipsit de substanţe chimice şi conţine ingrediente de natură organică.
Un produs certificat BIO/ORGANIC este un produs care are în compoziţie extracte din plante, uleiuri, iar terenurile de pe care provin nu au voie să fi fost tratate cu pesticide în ultimii 5 ani. Certificarea BIO este oferită de un organism de certificare pe baza unor standarde.
GamARde
Singura gamă de fito- dermato-cosmetice active 100% naturale şi certificate bio din lume
Acum mai bine de o lună am făcut şi eu cunoştinţă cu brandul GamARde prin intermediul câtorva produse. Un brand franţuzesc vestit care îmbină tradiţia cu ştiinţa şi natura pentru a oferi cele mai bune dermato-cosmetice. Această linie de dermato-cosmetice se adresează, cu dedicaţie, persoanelor cu piele sensibilă, atopică, predispusă la alergii, dar şi oricărei persoane dornice să folosească produse de îngrijire de cea mai înaltă calitate. Fără compromisuri în ceea ce priveşte pielea!
Valorile GamARde
Locul în care natura se împleteşte cu ştiinţa se află în Laboratoarele Dermatologice Gamarde situate în SV Franţei. Gamarde a dezvoltat o gamă completă de îngrijire pentru întreaga familie: dermatocosmetice certificate BIO compuse din ingrediente de origine 100% naturală.
Secretul GamARde? De fapt, secretele…
Apa termală de la izvorul de apă termală- Gamarde-Les-Bains (departamentul Landes, Franţa), o apă puternic mineralizată, bogată în sulf, care şi-a demonstrat efectele terapeutice şi dermatologice de-a lungul a multe secole.
Uleiul de Argan, certificat bio, ale cărui proprietăţi extraordinare sunt de mult binecunoscute.
Interesul maxim pentru tot ceea ce înseamnă natură şi grijă faţă de natură cu tot ce presupune aceasta:
ambalaje total sau parţial biodegradabile;
cerneala folosită la imprimare este din pigmenţi pe bază de plante;
maşinile utilizate în procesul de producţie nu cunosc clorul, acestea fiind curăţate cu aburi la o temperatură ridicată.
Angajamente şi garanţii GamARde
GamARde este un concept şi un brand 100% made in France.
Locurile de producţie în care sunt fabricate toate produsele sunt situate în departamentul Lot 46, în apropiere de Cahors.
Eficacitate şi inocuitate
Nu doar că sunt eficiente, dovedindu-şi de-a lungul vremii eficacitatea, însă potenţialul vătămător asupra sănătăţii organismului este redus la minim. Atenta analiză începe încă din stadiul de plantă, urmată apoi de un şir de controale stricte la toate nivelurile de producţie până se ajunge la produsul final. Astfel, se oferă toate garanţiile necesare că produsul final să se ridice la cel mai înalt nivel de calitate.
În ceea ce priveşte siguranţa produselor, acestea sunt supuse unui întreg panel de studii clinice efectuat de un organism specializat sub un riguros control dermatologic.
Certificarea BIO
Produsele de îngrijire din gama GamAR sunt certificate din punct de vedere BIO de către un organism de certificare oficial, Qualité France, în conformitate cu carta Cosmebio.

Eticheta Bio autorizată de Cosmobio atestă faptul că produsele respectă standardele riguroase ale organismului de certificare. Aceste standarde fac referire la garanţia unui produs cosmetic natural. În plus, la faptul că ingredientele vegetale provin din agricultura biologică şi nu afectează sub vreo formă nici consumatorul, nici mediul.
Procentul de ingrediente bio din produsele GamARde este între 10 şi 99%.
Fiecare produs GamARde de îngrijire a pielii depăşeşte cu mult condițiile cerute deCOSMEBIO prin folosirea de ingrediente 100% de origine naturală.
Deși standardele COSMEBIO acceptă folosirea de maxim 5% ingrediente chimice în produsul finit, Laboratoarele GamARde refuză sa folosească aceasta opțiune.
Mai multe informaţii despre cerinţele COSMEBIO.
Experienţa MEA cu produsele marca GamARde
După cum menţionam anterior, am avut plăcerea să încerc pe pielea mea 3 produse din portofoliul GamARde.
Este vorba despre emblema brandului, apa termală Eau de Gamarde, un ser anti-pete cu efect de albire şi un fluid autobronzant.
Apa termală Eau de GamARde
O minune, din punctul meu de vedere, pentru orice piele delicată, sensibilă, cu probleme. Acel gen de produs pe care îl poţi pulveriza în deplină siguranţă pe faţă (grijă la ochi!), fie vara, pentru revigorare, fie pentru calmarea pielii, în caz de iritaţie, sau post-epilare.
Conţine numeroase minerale şi o concentraţie crescută de sulf. Sulful este indicat în tratamentul acneei.
Proprietăţile sale dermatologice excepţionale au fost recunoscute de către Academia de Medicină încă din 1841.
*99% din ingrediente sunt de origine naturală
Ser anti-pete cu efect de albire GamARde
Serul conţine complexul GWE (Gamarde White Effect) şi are ca ţintă petele brune şi alte defecte pigmentare.
Folosesc acest ser seară de seară în cadrul rutinei de îngrijire a tenului. După demachiere şi tonifiere, dozez două picături pe vârfurile degetelor şi uniformizez prin masaj uşor pe întreaga faţă. Intră foarte repede în piele, iar mie îmi face un real serviciu: tenul este mult mai curat, mai fin, iluminat, iar secreţia de sebum o simt atenuată. Are o textura fină, fluidă şi un miros pronunţat de vegetal.
Nu am nu ştiu ce pete pigmentare, însă am o nuanţă deloc uniformă a tenului. Şi tocmai de asta o folosesc, pentru a aduce o îmbunătăţire a nuanţei, un plus de iluminare în mod natural.
100% din ingrediente sunt de origine naturală
10% provin din Agricultura Biologică
Fluid autobronzant GamARde
Probabil că unii consideră loţiunea sau crema autobronzantă un soi de capriciu. Ei bine, pentru mine, nu este aşa. Nu frecventez saloanele de solar. Pe deasupra, am şi un pigment destul de ciudat, deschis, şi un aspect al tenului uşor palid. Şi cum vara a trecut deja de ceva timp, un produs cu efect de bronzare naturală trebuie să am în trusa de cosmetice.
Face parte din linia de cosmetice Gamarde Solaire. Produsul previne petele provocate de soare şi formează o barieră împotriva îmbătrânirii cutanate premature şi a agresiunii celulare.
Se aplică zilnic pe faţă, corp, până la obţinerea nuanţei de bronz dorită. Înainte de fiecare aplicare, se recomandă un gomaj blând al pielii feţei şi corpului, pentru a evita eventuale pete sau distribuirea neuniformă. Pentru întreţinerea culorii, se va aplica tot la 2-3 zile.
100% din ingrediente sunt de origine naturală
26% provin din Agricultura Biologică
Cam atât despre GamARde pentru moment. Cu siguranţă, nu mă voi opri aici. Voi încerca şi alte produse din portofoliu. De pildă, mă tentează un gel după ras pentru soţul meu şi un gel de curăţare pentru bebeluşi.
Voi ce produse cosmetice preferaţi?
Naturale, bio sau naturale şi bio la un loc?
Surse de documentare: gamarde.fr, gamarde.ro
La avalansa de chimicale gasite inclusiv in mancare, eu ma multumesc si cu un produs prezentat doar ca natural, pana la urma 😀 nu-s mofturoasa, dar recunosc ca folosesc si eu 2 produse Gamarde si m-a atras certificarea bio si chiar s-au dovedit a fi fabricate din ingrediente impotriva carora pielea mea sensibila nu a avut nimic de rau de zis.
Produsele astea frantuzesti care, ah, nu contenesc sa ne uimeasca la modul cel mai placut posibil… Vorba aia, dai un ban, dar stii ca…
[…] Citeşte şi: Experienţa mea cu 3 produse GamARde […]