Deci, înjurăm sau nu de faţă cu copiii noştri?

Ştiu că nu-i nici moral, nici estetic să mai tragi câte una, dar câteodată parcă nu mai poţi. Am tot şovăit dacă să scriu sau nu un asemenea articol. Cu siguranţă, va lăsa loc de interpretări, chiar multe. Întrebarea care se pune este: Înjurăm sau nu de faţă cu copiii noştri? Zice cineva da?

Al meu consort, tatăl copilului meu, îi mai replică uneori la maică-sa: „Las’ să audă de la mine prima dată, dacă e, nu să afle de la grădiniţă…”. În ideea în care ar trebui să fim smeriţi faţă de copil şi să ne punem gratii la gură atunci când ar da un porumbel să iasă. Şi atunci, soacră-mea expasperată zice: „Copilul ăsta, când va da să vorbească, primul cuvânt pe care-l va spune va fi *******„. No comment! Nu-i de râs, deci nu râdeţi. Nu încă.

Înainte să râdeţi, mai bine vă povestesc ceva. Din copilăria timpurile a lui C., tatăl copilului meu aka dragul meu soţ.

Se întoarce C. de la grădiniţă. Era ora prânzului. Mamă-sa pune masa şi se aşază fiecare la locul său. Se începe, fireşte, cu ciorba.

Nici nu apucă bine să-şi stăvilească pofta, că piticul C., însetat de cunoaştere, începe: „Tati, Georgică a spus că eşti o mare …****. Ce-i aia ****?” Taică-său mai-mai să se înece. Noroc că mama, sigură pe ea, de pe poziţii lucide, îi răspunde: „Puiule, tu ne-ai auzit pe noi, vreodată, spunând cuvântul acesta?” C:” …nu…” Mama: „Ei bine, atunci te rog să nu îl spui nici tu!” Discuţia s-a încheiat în acel punct. Vă daţi seama, cât de debusolat putea să fie C., pruncul în deplina sa inocenţă.

Tristă sau nu, realitatea cam asta este. Ajunge pruncul la grădi, dacă nu mai devreme, la creşă şi apare un Gigel, Gheorghiţă, strigând în gura mare: „Tatăl tău e o mare…****! Iha, iha!” Poi frumos e aşa?

Şi atunci, cum e mai bine? Să audă termeni de genu’ de acasă sau pe la grădi’? Ideal ar fi, fireşte, de niciunde. Cel puţin, nu atât de timpuriu. Dar dacă tot e să înveţe despre sulebule, mai bine primeşte informaţia, plus explicaţia aferentă, de la părinţi. Nu de alta, dar cu atâta pudoare în jurul nostru, trăznetele tot în capul părinţilor ajung, până la urmă.

Nu că ar fi cel mai grav lucru să îţi ţii copilul într-o bulă sacră până când intră în colectivitate, dar ce faci după ce se sparge bula? Avem toţi bani de terapie psihologică? 😀

P.S.: Acest articol este un pamflet, cu dramul inerent de adevăr. Luaţi-l după cum consideraţi! Atenţie, conţine idei care pe unii îi pot afecta emoţional.

 

You might also like

Comments (4)

  • Caietul Cristinei 7 ani ago Reply

    Eu ti-am zis si pe Fb ca cenzura nu e o solutie. Da, un parinte care stie ca vorbeste foarte urat, trebuie sa incerce sa se mai tempereze, dar niciodata sa se abtina total de a mai zice cate un, pentru ca nu va reusi sa joace teatru prea mult, tot o sa se scape la un moment dat.

    Style 7 ani ago Reply

    Am vrut sa subliniez acele situatii in care parintele, tinandu-si copilul intr-un cadru aproape sacru, nepatat, este surprins cand piticul vine cu noutati de pe la gradi.
    Si na, cine zice ca nu injura niciodata, ar trebui sa se gandeasca de 2 ori. Oameni suntem, unii dintre noi cu pregatire, cum s-ar zice. Oamenii cu pregatire se exprima, uneori, cel mai colorat :-)))

  • Antoaneta 7 ani ago Reply

    Sincer, cred ca aud toate nebuniile de la scoala.
    Anul trecut era nebunia cu balena albastra. Eu ma tot gandeam cum sa aduc vorba si sa le spun copiilor despre joc, sa le dau sfaturi, ma intrebam care ar fi strategia potrivita etc. Nici nu am apucat sa deschid bine gura si ei au inceput sa imi explice ca stiau de o saptamana de acel joc, de la colegii de clasa ( adica …clasa a II-a si clasa a IV-a) si incercau sa imi explice ca e o mare prostie si ca numai nebunii ar incerca sa se lase pacaliti (vorbele lor) de alti nebuni ca sa accepte astfel de provocari. Sa nu mai zic ca stiau mai multe decat mine despre subiectul in sine!

  • Bratu Gabriela 7 ani ago Reply

    sincer, tata nu ma lasa sa merg pe stadion cand eram mica, gen clasa 1, pentru ca ii era teama sa nu aud cine stie ce. pana intr-o zi, cand i-am zis chiar eu ca ce aud la scoala e mult mai grav… gandeam un pic pe atunci. asa ca s-a lecuit, nu s-a mai abtinut nici el…si aia a fost. n-am injurat in colectivitate cat am fost mica, desi stiam exact ce inseamna si poate altii o faceau. eu zic ca totusi copilul trebuie lasat sa auda de toate… atras atentia ca nu e ok, dar nu ai cum sa-i pui casti la urechi, nu?

Leave a Reply