De ce să închei o asigurare de călătorie înainte să porneşti la drum?

asigurare de calatorie

Probabil că gândul legat de o asigurare de călătorie este printre ultimele care vă trece prin minte atunci când planificaţi o călătorie, fie ea personală sau în interes profesional.

Acuma, ce mi se poate întâmpla, câteva zile, o săptămână?

„Întrebarea retorică de mai sus (urmată eventual de „De ce să închei o asigurare de călătorie?!”), stă pe buzele multora dintre noi. În ideea în care am alocat o bună parte din buget pentru sejurul sau excursia propriu-zisă, parcă nu ne prea vine să dăm bani şi pe o poliţă de asigurare. Nu-i aşa?

În plus, lumea s-a cam săturat să audă despre domeniul asigurărilor, iar asta nu mai este de mult un secret. Fie că nu au fost niciodată supuşi vreunui risc de natură a fi acoperit de o asigurare, fie că au avut experienţe neplăcute cu o anumită companie. Nepunând la socoteală faptul că lumea nu cunoaşte informaţii esenţiale cu privire la:

  1. Ce este o asigurare de călătorie ?
  2. Ce fel de riscuri acoperă?
  3. Ce presupune încheierea unei astfel de poliţe?
  4. Cât costă?

asigurare de calatorie

În contextul în care ne rezumăm preponderent la ultimul punct (cel financiar), este de la sine înţeles că la primele trei necunoscute nici nu vom mai încerca să le găsim răspunsul. Ştim că gândirea sănătoasă şi optimismul pot face minuni, însă acestea nu ar trebui să se substituie prudenţei şi simţului prevăzător. Este necesară cunoaşterea, asumarea măcar a unui minim de reguli de bun-simţ ce ţin de educaţia financiară.

Aşadar, merită atenţia noastră subiectul…asigurari de calatorie?

Ce este o ASIGURARE DE CĂLĂTORIE şi DE CE nu trebuie omisă?

Asigurarea de călătorie este un act (numit poliţă) care se încheie, de regulă, înaintea plecării într-o călătorie în străinătate. Chiar dacă ne place spiritul de aventură şi nu pornim cu răul înainte, specialiştii ne recomandă să nu minimalizăm importanţa unei asigurări.

Motive?

  • Există riscul să suferim un accident ori să ni se facă atât de rău, încât intervenţia persoanelor avizate să fie mai mult decât necesară. Nu poţi beneficia de îngrijiri medicale gratuit fără a fi încheiat anterior o asigurare medicală de călătorie în străinătate
  • Există riscul anulării călătoriei, a zborurilor sau se impune întoarcerea de urgenţă din călătorie. Nu poţi fi despăgubit fără a fi încheiat anterior o asigurare storno a călătoriei.
  • Există riscul rătăcirii bagajelor, dat fiind că tot mai frecvent se pierd bagaje în aeroporturi. Nici în acest caz nu poţi fi despăgubit dacă nu deţii o asigurare medicală de călătorie (care puteţi alege să includă şi această opţiune, despăgubirea în caz de pierdere/distrugere a bagajelor)

În afară de aceste trei tipuri, se mai pot încheia asigurări pentru:

  • sporturi extreme, în cazul în care intenţionaţi să vă aventuraţi în căţărări, bungee-jumping, paraşutism, echitaţie, unde riscul de accidentare este relativ crescut
  • sporturi de agrement (înot, ski, trasee montane, navigaţie, zbor cu balonul de aer cald) prin care, deşi nu se prevede un risc neapărat mare, nu înseamnă că acesta nu există.

Ce fel de riscuri acoperă o asigurare de călătorie?

Riscurile pe care le acoperă poliţa de asigurare sunt menţionate, în linii mari, la punctul precedent.

La modul concret, un pachet complet va include tot ceea ce înseamnă:

  • urgenţe medicale (inclusiv stomatologice);
  • pierderea/furtul/deteriorarea bagajelor şi/sau a documentelor personale (acte de identitate, legitimaţii, paşaport, carduri etc);
  • rambursarea cheltuielilor în caz de vătămare corporală sau de daune materiale;
  • despăgubirea în caz de întârziere sau anulare a mijlocului de transport;
  • anularea călătoriei ca urmare a unor evenimente independente (sarcina, accident, deces);
  • despăgubire pentru servicii medicale ocazionate de sarcină (până la 26 de săptămâni);
  • vizitele rudelor în cazul unei spitalizări;
  • convorbiri telefonice urgente.

Ce presupune încheierea unei poliţe de asigurare?

Orice asigurator cere respectarea câtorva condiţii esenţiale înainte de a încheia o asigurare medicală de călătorie în străinătate. Consimţirea la aceste condiţii face şi obiectul unei declaraţii pe proprie răspundere. Astfel, ca regulă generală, femeile gravide, persoanele care suferă de boli cronice, incurabile, cele care consumă medicamente în mod abuziv sau care se află sub tratament medical nu corespund condiţiilor prevăzute în contractul de asigurare.

La momentul actual, există o platformă online, Mr.Finance, de unde puteţi accesa compania de asigurări dorită. Mai mult decât atât, prin intermediul acestui portal puteţi face comparaţie între diferitele oferte puse la dispoziţie de diverşi asiguratori de pe piaţă. Astfel, veţi putea alege compania, respectiv tipul de asigurare care vi se potriveşte cel mai bine.

După ce v-aţi decis, tot ce aveţi de făcut este să completaţi formularul cu datele solicitate (informaţii despre călătorie, informaţii personale călător), cu posibilitatea alegerii opţiunilor suplimentare (sporturi de agrement, asigurare bagaj). Desigur, dacă doriţi, aveţi opţiunea de a adăuga un călător 2. Bifaţi căsuţa privind declaraţia pe proprie răspundere (referitoare la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor expuse) şi lansaţi comanda. Plata o efectuaţi tot online folosind una din formele de plată puse la dispoziţie (Visa, Mastercard, Paypal).

Cât costă?

După cum aţi putut afla anterior, preţul unei poliţe depinde de la companie la companie şi de pachetul ales. Pentru a face fie şi doar o simulare, cu un click de pe Mr.Finance veţi fi redirecţionat spre portalul cu oferte unde, după completarea formularului, veţi avea o vedere de ansamblu asupra tarifelor practicate de diverşi asiguratori.

În concluzie: de ce să închei o asigurare de călătorie?

Sper că aţi aflat câteva informaţii pe care, la nevoie, le veţi putea folosi în interesul vostru.

Nu uitaţi să adăugaţi în bagaj prudenţa şi responsabilitatea pentru o experienţă a voiajului cât mai reuşită, din toate punctele de vedere.

You might also like

Comments (13)

  • Luca Raluca 7 ani ago Reply

    Mi se pare bine sa inchei o astfel de asigurare, insa trebuie sa ai grija cu ce fel de firme o sa colaborezi.

  • Catalina 7 ani ago Reply

    Nu am plecat niciodata intr-o calatorie in starinatate fara aceasta asigurare! Chiar este de mare ajutor. ?

  • Cristina Lică 7 ani ago Reply

    Foarte impotant ce ai scris! De tinut minte!

  • Oana 7 ani ago Reply

    Daaa e foarte buna, fereasca dumnezeu sa se intample ceva cand esti plecat.

  • andreiabutnaru 7 ani ago Reply

    Asa gandeam si eu, ce mi se poate intampla.. de ce sa mai fac asigurare , dar interesandu-ma mai mult pe subiect, am zis ca e f importanta

  • Trebuie să recunosc că deși este extrem de utilă, doar o singură dată am făcut asigurarea și am plecat de nenumărate ori, iar de câteva ori am fost la limită cu incidentele.

  • Caietul Cristinei 7 ani ago Reply

    din pacate suntem multi cei care stim la ce pericole ne expunem daca plecam in calatorie in strainatate fara asigurare de calatorie, dar multi ignoram pentru ca avem senzatia ca facem economie. Nu ne gandim ca de fapt ne asiguram bunurile si linistea.

  • Andrea Chitic 7 ani ago Reply

    Este foarte importantă asigurarea de călătorie! Am pățit-o pe pielea mea, bunicul meu a avut o urgență într-o vacanță în afară și fără asigurare a trebuit să plătim câteva mii de euro după, pt spitalizare și tratament. Mi-am învățat lecția de atunci. Și nici nu costă mult.

  • Andra kat 7 ani ago Reply

    E foarte importantă o astfel de asigurare, nu se stie niciodata ce se poate intampla

  • Andraxela 7 ani ago Reply

    Pacat ca la noi nu prea se pune prea mare accent pe acest lucru. O asemenea asigurare este foarte importanta, eu stiu de la verisoara mea care este in State si imi povestea cat de mult a ajutat-o asigurarea de vacanta.

  • nataliaconstantin9 7 ani ago Reply

    Si eu mi-am facut asigurare de calatorie cand am iesit din tara. Foarte util articolul.

  • danastancuro 7 ani ago Reply

    Este de mare folos ( psihologic mai ales ) o astfel de asigurare. Eu am lucrat în asigurări și va spun ca dacă e sa se întâmple ceva pregatiti-va cu multa răbdare.

  • Miss R 7 ani ago Reply

    Recunos ca pana acum nu mi-am facut o astfel de asigurare, insa datorita informatiilor tale, voi avea in vedere pentru viitor.

Leave a Reply