De ce iubesc parfumurile? Poate părea o întrebare stupidă, infantilă, dar e tot ce mi-a venit în minte mai inspirat pe moment. Am zis să scriu ceva despre parfumuri şi să împărtăşesc cu voi câteva lucruri legat de relaţia mea cu parfumurile. Despre parfumuri cred c-aş putea compune şi poezii, dacă ar fi cazul. Îmi creează o stare pe care niciun alt produs de frumuseţe de pe lumea asta nu e în stare s-o creeze.
Cuprins
De când iubesc parfumurile?
Ei bine, greu de spus. Aş putea declara că dintotdeauna, dar cred aş exagera. Eram destul de tânără când primele deodorante parfum spray au început să îmi facă cu ochiul. Cam la atâta mă puteam eu uita atunci, demult. Mă dădeam pe la gât, pe haine, nici măcar la subraţ, mi-era milă să irosesc bunătate de mireasmă în zona asta.
Când a apărut moda B.U., iar Eva Herzigova îi făcea reclamă cu atâta sex-appeal, m-a luat şi mai tare valul. Formula de a ambala produsul într-o cutie metalică mi s-a părut extrem de ingenioasă. L-am considerat un parfum, deşi e mult spus, unul preţios. Chiar şi aşa, târziu am avut onoarea de a desface „conserva”. Apropo, cele din generaţia de după 85 mai ţineţi minte reclama, nu?
Un parfum original…Primul! Lacoste pour Femme
Cu primul parfum autentic şi mai de brand aşa m-am întâlnit în adolescenţa târzie. Aveam un prieten la vremea aceea care m-a surprins cu o eau de parfum de la Lacoste. Un Lacoste pour Femme. Deci, eram în extaz atunci. Aveam şi eu pentru întâia oară un parfum, un parfum special faţă de tot ce încercasem până atunci. Deşi am uitat efectiv cum mirosea, nu am uitat altceva: că ăla a fost cel dintâi moment în care aveam un parfum mai scump de 20 lei 🙂
Primul meu parfum-semnătură: Calvin Klein – Euphoria
O replică, de data aceasta, a parfumului Euphoria. Dar o replică reuşită care persista frumos. Am intrat în contact cu el imediat ce am terminat facultatea. M-a reprezentat atât de bine încât cel puţin 2 ani lăsam în urma mea doar euforie. Am primit inclusiv complimente, întrebări de la elevele mele adolescente, mai ales că eram şi în primul meu an de învăţământ. Apoi, drumurile noastre s-au despărţit. Pe moment doar. Fiindcă primul cadou de Crăciun din partea actualului meu soţ a inclus şi un parfum Calvin Klein, cel original de această dată. Îl păstram mai ceva ca pe Biblie, îmi era şi milă să folosesc mult din el deodată. Iar apoi, o dată cu una din mutările noastre, l-am rătăcit. Şi dus a fost … Culmea, se pierduse doar acela. M-am gândit uneori să mă reîntorc la el, să văd dacă senzaţiile pe care mi le dădea cândva au rămas neschimbate. Cine ştie?!
Parfumul din ziua nunţii: Moschino Funny
Moschino Funny e un amestec inedit de coacăze roşii, piper roz, portocală amară ca şi note de vârf. A fost feeling-ul meu unic din ziua aceea specială. Da, în final i-am ales nu doar băiatul, ci şi parfumul. Căci da, pe acesta mi-l oferise soacra cu un timp înainte, iar faptul că mi-a plăcut atât de mult m-a surprins chiar şi pe mine. E fin, delicat, fresh şi insistent de persistent. Mai rar pentru un produs deloc porcesc de scump.
Momentan nu am un parfum-semnătură la care să mă fi oprit iremediabil. Testez în continuare terenul şi ador să încerc fel şi fel de esenţe. Unele dintre ele mă surprind nemaipomenit, în vreme ce cu altele prea puţin rezonez. Dar am o colecţie în plină expansiune de care mi-e mai mare dragul. Le aleg şi folosesc în funcţie de zi, de stare, de ocazie, de ţinută.
Iubesc parfumurile pentru felul în care ştiu să îţi acapareze pielea şi sufletul în acelaşi timp. Un parfum poate fi acelaşi şi altul în acelaşi timp, diferind de la persoană la persoană. Asta datorită abilităţii speciale de a se contopi cu pH-ul pielii şi, astfel, a deveni unic. Un parfum te umple de şarm, îţi potenţează feminitatea şi încrederea în sine. Este, categoric, cel mai complet şi mai seducător „make-up” chiar şi atunci când nu mai ai nimic pe tine.
Cum să obţii 25 RON la următoarea comandă pe Notino.ro?
Notino îmi oferă acum o ocazie bună de a-mi îndrăgosti simţurile de un parfum nou. Că au şi o ofertă pe cinste în perioada aceasta. Oferta sună cam aşa: Dacă faci cumpărături de pe site în valoare de minim 220 RON, primeşti un voucher de 25 RON valorificabil la viitoarea comandă. Voucherul va fi trimis ambalat în colet, împreună cu produsele. Greu de rezistat unor asemenea tentaţii, ce spuneţi?!
Dă-mi şi tu cel puţin un motiv pentru care iubeşti parfumurile!
Sursa foto reprezentativă congerdesign
[…] atât de bine. Pe ce aș miza? Pe ceva dulce, pe ceva elegant, clasic și, de ce nu, oriental. Ador esențele parfumate și uite de asta mi-ar plăcea să mă transform într-un…parfum. Câte parfumuri, tot atâtea […]