În articolul anterior v-am făcut un mic rezumat al primului eveniment la care am participat în calitate de blogger în toată regula. Este vorba despre întâlnirea de pe data de 8 decembrie 2018 care s-a ţinut la Satu Mare. Găsiţi articolul aici, în caz că vă interesează şi nu l-aţi parcurs deja.
Blogger meeting, primul. Şi ca-ntre fete
Vă spuneam la finalul acestuia că va urma un nou articol. De această dată unul despre daruri. Iar acum îmi onorez promisiunea. Ei bine, partea de cadouri a reprezentat cireaşa dulce de pe tortul evenimentului (la figurat, fireşte). O cireaşă huge, bine confiată, la care au contribuit mai mulţi sponsori generoşi. Am primit o plasă mare plină cu tot felul şi alte câteva sacoşele cu produse pentru îngrijirea corpului, a casei. Nu cred că trebuie să vă explic cât de bine m-am putut simţi. Cât de fain e să primeşti cadouri. Sunt convinsă că o ştiţi prea bine. Iar dacă darurile mai vin şi în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci chiar ai un sentiment fain de bine.
Dar hai să nu mai prelungesc suspansul (ştiu că mă pricep bine la asta) şi să vă prezint absolut tot ce am primit. Aşadar:
Daruri de la prima mea întâlnire cu bloggeri
Loţiune tonică cu miere şi cimbrişor, Bioten
Ulei organic pentru păr şi piele Sweet Mint No 96, Zenz
Deodorant roll-on, Action invisible, B.U.
Gel de duş cremă cu gălbenele şi grapefruit, Essentia, BioAleea
Parfum K-147 La Feria (+atomizor), Infinite Love
Gel de duş şi body spray, Tesori D’Oriente
Carte „Cosmetice preparate acasă”, Editura Casa
Gel de curăţare + Loţiune micelară Detox, Elmiplant
Ser pentru stimularea creşterii genelor, Bonilash
Ser concentrat pentru regenerarea unghiilor şi cuticulelor, Feminohelp
Apă micelară + lapte demachiant, Green Lab
Deodorant spray Cosmic Aura, C-THRU
Benzi depilatoare corp, Strep
Gene false bandă din păr natural Daymakeup, Mua Shop
Pastă de dinţi albire, Pearl Drops
Săpun natural + lufă, Techir
Şampon + balsam cu apă micelară, Wash&Go
Keratină lichidă, Anian, Triodeluxe
Folie copt teflon + Pungi toast grill, FINO
Detergent pardoseală, degresant grăsime arsă Sano Forte, detergent vase, soluţie anti-calcar, săpun lichid Careline, SANO
Păturică microfibră, termos, decoraţiune Crăciun, faţă de masă, Pepco, Aushopping
Odorizant ambiental, Foresan Deluxe, Triodeluxe
Mulţumim totodată şi grupului Sarantis şi Top Market (pentru băuturile răcoritoare puse la dispoziţie la eveniment).
Gata, dragii mei. Acestea au fost toate. Aceste a fost evenimentul dedicat bloggerilor din NV ţării, #christmasreunitesbbloggers. Mulţumim Camelia, Alexandra şi Mădălina pentru sâmbăta aceea frumoasă pe care ne-aţi oferit-o. Rămân deschisă şi la altele noi, să nu spuneţi că nu v-am zis.
Toate astea au fost doar pentru tine sau pentru toată gașca?
Data viitoare vin și eu. ?
Cum pentru toata gasca? Bineinteles ca de caciula :-)) Fiecare cu punga lui!
Hai ca ati iesit pe plus bine de tot. Dintre toate mie imi atrag cel mai tare atentia produsele de la Sano. Se vede ca sunt femeie de casa, nu? Tot cu gandul la aragazul ala murdar si la vasele pe care le-am lasat pe maine. Ah, si sa nu uit de Feminohelp, ca e si nevoie de el dupa atata treaba, si il si stiu ca face treaba buna, ca il am si eu.
Si eu ador sa primesc daruri. Uneori acesta este si motivul pentru care merg la diverse intalniri. Am participat si la campanii de testare produse, atat la BuzzStore cat si la un institut de cercetare de piata. Scuze, la doua institute 😀
Sper sa participi la cat mai multe evenimente. Ar fi pacat pentru ei sa nu te vada acolo 🙂
Wow! Ce de cadouri ai primit!!! Si ce bine arata toate! Acu’ e musai sa-ti faci o poza cu genele false 🙂 . Felicitari pentru participarea la eveniment. As fi venit si eu dar… Bucurestiul e cam departe si timpul masurat la limita. Multumesc pentru desfatarea ochilor, Camelia! Sa le folosesti cu placere.
Oho, ce de produse faine ati primit! Foarte frumoase intalnirile astea, nu stiam ca nu ai mai participat pana acum.
Mos gras, deci ati fost cuminti rau in anul ce a trecut! daca-ti zic ce mi-a sarit in ochi… pungi pt grill??? tell me more … 😀 gama asta noua micelara de la wash&go trebuie s-o incerc, ca ma inteleg bine tare cu produsele lor