Review: Crema anticelulită cu extract de cafea verde de la Cosmetic Plant

La Mulţi Ani, dragii mei!

Iată că s-a mai dus un an, iar în urmă au rămas lucruri bune, frumoase, dar şi din celelalte. Sper că l-aţi primit pe 2017 cu sufletul deschis şi mintea limpede (atâta cât s-o fi putut, că există şi mai cheflii printre noi). Eu am început deja să mă bucur de noul an şi să fac planuri. Nu, nu cu carneţelul şi creionul, doar mental. Mi-e suficient. Îmi doresc să le îndeplinesc pe toate cu răbdare şi înţelepciune în viitorul apropiat.

Acesta este primul meu articol din 2017. Peste foarte puţin timp, blogul meu va sărbători primul său anişor, creşte treptat, prinde curaj.

Nu ştiu cum staţi voi cu silueta şi cu fermitatea pielii, însă eu ştiu că una dintre rezoluţiile acestui an este să scap de cele 6-7 kg acumulate în sarcină şi odată cu naşterea lui Flaviu. Prin urmare, astăzi vreau să vă prezint un produs chiar bun, eficient, în lupta împotriva celulitei şi a toxinelor. Este vorba despre crema anticelulită cu extract de cafea verde de la Cosmetic Plant.

Produsul este unul accesibil ca preţ. Eu l-am comandat de pe site-ul Pentru Corpul Tau de unde ocazional obişnuiesc să-mi cumpăr unele chestii.

crema anticelulita cu extract de cafea verde Cosmetic Plant

Cafeina din extractul de cafea grăbeşte arderea grăsimilor şi stimulează microcirculaţia sangvină. În plus, extractele de iederă, oregano, gălbenele şi seminţe de castan au proprietăţi antiinflamatoare şi drenante.

crema anticelulita cu extract de cafea verde Cosmetic Plant

Iar acum să vă spun părerea mea pe un asemenea subiect.

Personal, nu cred în diete minune şi nici în creme de slăbire care promit să te scape peste noapte şi pentru totdeauna de celulită, vergeturi şi de tot ce mai vrem noi, femeile, să scăpăm.

Însă, CRED cu tărie în asocierea: dietă (dar nu regimul spartan de slăbire) echilibrată + mişcare (umblat pe jos, alergat, sport) + hidratare (lichide-ceaiuri, apă) + masaj (creme/geluri anticelulită).

Atunci când îmi doresc ca stilul meu de viaţă să aibă ca efect reducerea numărului de kilograme, o piele fără denivelări (binecunoscuta „coajă de portocală”) am grijă să îmbin din fiecare cele amintite mai sus.

Chiar nu pot să mă bazez (şi vă îndemn şi pe voi să nu o faceţi!) doar pe o cremă anticelulită şi…atât. Nu! Fiindcă ştiu că tot degeaba. Este nevoie de mult mai mult. Se înţelege de la sine că se impune şi o anume organizare, voinţă şi autocontrol.

Despre crema cu extract de cafea de la Cosmetic Plant nu pot să vă zic decât că prefer de o mie de ori să cumpăr  5 asemenea exemplare, decât să dau mult mai mulţi bani pe o cremă sofisticată care, la urma urmelor, promite aceleaşi rezultate.

Ce mi-a plăcut la aceasta este că:

  • după o săptămână de utilizare, pielea parcă se strânge (urmare a topirii depozitelor de grăsime) şi capătă aspect mai neted;
  • se absoarbe bine în piele, nu rămâne zona unsuroasă;
  • flaconul este prevăzut cu pompiţă, astfel că se dozează uşor, fără probleme;

Aşa că, în cazul meu, combinată ici-colo cu abţineri culinare (100% abţinere de la dulciuri) şi exerciţii localizate pentru tonifiere, a dat rezultatele dorite.

Vreau să reîncep s-o folosesc la modul intensiv şi mult mai serios, mai ales că perioada sărbătorilor şi-a pus amprenta şi asupra corpului meu. Nu, nu ne plac pufoasele 😉

Trucul meu de utilizare este următorul:

După 30 de minute de exerciţii fizice, fuguţa la duş. Practic tehnica duşului scoţian (jeturi de apă rece-cald-rece-cald alternativ) pentru a stimula circulaţia sangvină. Mă usuc repede cu prosopul. După care, aplic cremă pe burtă, picioare, coapse…pe zonele tabu, care au prea mult volum. Masez după cât am timp şi chef. Ideea e să masaţi puţin până se şi absoarbe complet.

Abia aştept să reiau bunele şi frumoasele obiceiuri. Am zis că de săptămâna viitoare. Ştiţi şi voi cum se zice: orice dietă începe de LUNI, nu-i aşa?! 🙂

Voi aţi folosit crema anticelulită cu extract de cafea verde de la Cosmetic Plant?

 

 

You might also like

Comments (2)

  • Lamiita Petre 8 ani ago Reply

    Voi folosi o astfel de crema cand se va inventa una, care atunci cand vrei sa bagi ceva in gura sa nu poti si sa iti vina greata. Doar atunci cred ca va avea efect. :)) Astea-s fite pentru cele au mancat vreo sarma sau vreun carnat de casa din ala bun si li se pare ca au pus 300 de grame pe ele.

    Style 8 ani ago Reply

    Funny 😀 Când eşti predispusă la îngrăşare, eforturile sunt destul de mari pentru a arăta BINE. Cremele cu masaj, ceaiurile de slăbire le consider mai mult nişte adjuvante care dau rezultate în anumite condiţii. Dar să ştii că efectele se văd dacă eşti echilibrată şi declari război dulciurilor. Multe vin şi cu vârsta, e drept.

Leave a Reply