Colecția de vară TeX – selecţiile mele

Nu știu voi cum sunteți, dar eu sunt înnebunită după plimbări și, în general, după ieșirile în aer liber. Fiind relativ proaspătă mămică, chiar nu mai am niciun motiv să petrec timp prețios în casă. Bebelușul meu de 8 luni trebuie, bineînțeles, scos și plimbat, mai ales că el are o nevoie specială de soare pentru sintetizarea eficientă a vitaminei D. Acestea fiind date, nu avem voie să ratăm zilele faine, însorite, care mă impulsionează la împins căruciorul prin oraș, prin centru și până-n parc și înapoi. Ne face incredibil de bine mișcarea asta!

Întrebarea care se pune este: Ce să iau pe mine? Să fie comod, în primul rând, dar și să mă simt  bine în hainele care-mi alcătuiesc ținuta.

Colecţia de vară TeX te poate scoate din încurcătură

TeX, marcă a grupului Carrefour a venit cu o provocare simpatică. Este vorba să alegem 2-3 produse din noua colecție TeX pentru a crea un outfit inspirat. În timp de răsfoiam eu pe acolo, prin galeria foto, mă și gândeam cât de dificil este să te oprești la maxim 3 articole. Eh, dar mi-am pus imaginația la lucru, ca și când tocmai ar urma să ies la plimbare cu bebelușul, într-o zi super plăcută, cu soare. M-am m-am oprit la următoarele:

colecţia de vară TeX
    1. Un tricou cu mânecă scurtă, din bumbac (95%) și poliester (5%) la care-mi place atât imprimeul, cât și cum se leagă în zona taliei, mi se pare ușor de efect.

3243

2. O pereche de pantaloni chino, bleu, de damă, 100% bumbac și extrem de comozi. Mie-mi pare chic acest gen de pantaloni, pe deasupra sunt lejeri iar țesătura chino lasă pielea să respire.

 

3334

3.  Niște espadrile înflorate, din material textil 100% interior/exterior și talpa exterioară din material sintetic 100%. Nu, espadrilele nu se poartă cu șosete, așa cum am mai văzut persoane că o fac.

 

Gata! Iată ținuta mea casual pentru plimbările cu puiul meu sau cu soțul și cu puiul nostru împreună. Poate vă pare prea simplă, dar, de multe ori, o ţinută succes poate fi mult mai de efect decât una fistichie.

Fie că aveți sau nu un blog, poate vă înscrieți și voi la concursul TeX Summer Collection organizat de Dana și sponsorizat de TeX. Vă așteaptă niște premii tentante!

Până una alta, eu mă mai uit pe site, prin colecţia de vară TeX să văd ce-mi mai face cu ochiul. Credeați că mă pot rezuma doar la 3 produse?

You might also like

Comments (4)

  • Lamiita P 8 ani ago Reply

    Super faina tinuta pentru plimbari si nu numai. Atat tricoul cat si espadrilele sunt vesele si foarte frumoase crimatic. M-ai facut curioasa o sa intru sa ma uit si eu.

    Style 8 ani ago Reply

    Da, o ținută veselă, confortabilă și, pe deasupra, practică.

  • Detop 8 ani ago Reply

    Sa-ti traiasca bebelusul! Imi plac tare mult espadrilele. Cred ca sunt foarte comode pentru vara – nu transpira piciorul si nici nu te murdaresti de praf 🙂

    Style 8 ani ago Reply

    Așa este! După părerea mea, vara este sezonul încălțărilor cât mai comode 🙂 (voilà espadrilele)
    Mulțumesc pentru gânduri!

Leave a Reply