Buchet de flori şi un Te Iubesc de mii de ori

O floare, o sărutare şi o îmbrăţişare costă puţin, dar înseamnă mult. Atât de mult încât, uneori, poate fi cadoul perfect.

Florile mi-au vorbit mai mult decât aş putea mărturisi prin vorbe. Ele sunt hieroglife ale îngerilor, iubite de toţi oamenii datorită frumuseţii lor, deşi există câţiva care pot descifra fragmente ale înţelesului lor. Lydia M. Child

Trebuie să fii ciudat/ă să nu iubeşti florile. Poate am fost cam dură. Reformulez. Să nu-ţi placă florile ar putea trăda lipsa unui sensibilităţi aparte. Nu mă refer exclusiv la femei. Ştiaţi că sunt şi bărbaţi care iubesc florile? Iar asta nu înseamnă că sunt slabi, vulnerabili sau prea siropoşi pentru vremurile noastre.

Parcă orice cadou, oricât de mic ar fi, capătă o altă valenţă atunci când vine însoţit de nişte flori. Iar bărbaţii atenţi ştiu acest lucru. Tocmai de aceea, un astfel de bărbat va căuta să-şi surprindă partenera cu un buchet de flori alcătuit, de ce nu, din exemplarele ei preferate.

Se apropie Valentine’s Day. Nu ştiu în ce măsură ţineţi voi cont de această sărbătoare împrumutată. Eu vă spun că este o ocazie prielnică pentru a petrece ceva mai mult timp cu partenerul, a vă bucura de o mică escapadă, a lua cina la restaurant, a merge la un film. Posibilităţile sunt nenumărate. De Dragobete nu vă rămâne decât să repetaţi experienţa. Depinde doar de voi, voi2.

Eu ştiu deja ce am să fac. Este 7 februarie, aşa că timp încă mai este până pe 14. Tot ce doresc să-i transmit iubitului meu soţ, am să o fac prin intermediul unei…scrisori. Aşa cum se practica odată. Aşa, pentru a aduce un plus de mister şi a fi mai originală. Pe urmă, am să  i-o strecur în buzunarul de la sacou, pentru ca dimineaţa la prima oră când va ajunge la serviciu să rămână mut de uimire. Vreau să-i răvăşesc întreaga zi.

Iubitul meu drag,

În curând, vom sufla în tort 6 lumânări.

(Chiar, trebuie s-o sun pe maică-ta şi să-i cer din nou reţeta „Pădurea Neagră”. Nu ştiu cum reuşesc să o rătăcesc întotdeauna, uff!)

Cum aş putea să uit că în urmă cu 6 ani a început…povestea noastră. Eram tineri, eram frumoşi (nu că acum n-am fi) şi ceva mai silueţi (mai ales unii dintre noi). Te-am întâlnit la florăria din cartier fix când te chinuiai să alegi un buchet de flori spectaculos pentru aniversarea mamei tale. Bine am nimerit. Nu erai deloc inspirat. De fapt, ce mai, habar nu aveai ce vrei.

Pierdut printre flori şi buchete gata făcute,  vânzătoarea încerca să îţi facă misiunea mai uşoară: „Ce tip de flori v-ar interesa, până în ce valoare?” Nicio idee. Ai zis să fie ceva clasic şi elegant, potrivit pentru o doamnă care împlinea o vârstă frumoasă: mama ta.

Nu ştiu ce a fost cu mine. Deşi nu mă întrebase nimeni nimic, m-a cam luat gura pe dinainte. Intenţia mea era una bună. Am zis că un buchet din trandafiri, crini şi, de ce nu, gherbera ar fi o variantă inspirată. Culmea, până şi tu ai fost de acord. Rezultatul fost unul deosebit, buchetul reflecta acele sentimente nobile fireşti dinspre fiu către mamă.

Dacă nu ar fi fost o zi de octombrie capricioasă şi ploioasă, poate că drumurile noastre s-ar fi terminat acolo, în florăria aceea. Poate. Din nou, nu ştiu la ce mă gândeam când am acceptat să mă duci acasă cu maşina. Doamne, măcar dacă aş fi fost o puştoaică de 20 de ani, aveam o scuză. Am făcut schimb de numere de telefon şi…cam asta a fost tot. A trecut o săptămână. În fiecare din acele zile mă aşteptam (eram convinsă) că vei suna, dar… Niciun semn. Îmi fugeai seara prin minte, iar eu încercam să te prind pentru a-mi redobândi luciditatea. Apoi adormeam. Mă trezeam cu figura ta în cap. A fost cel puţin ciudat.

M-ai surprins (da, chiar m-ai surprins!) deosebit de frumos când te-ai gândit să mă suni pe 21 februarie. Ţi-ai cerut mii de scuze că nu-mi dăduseşi niciun semn timp de atâtea zile, dar că…ai fost ocupat. Iar eu, eu te-am minţit cu o inocenţă adolescentină: „Te rog să mă scuzi tu, am făcut eforturi monumentale pentru a-mi aminti cu cine vorbesc. Noroc că un episod atât de hilar, precum cel din florărie, se uită mai greu!”. Cum am putut să fac pe dura?! Eh, aşa-s femeile uneori, nu vor să se arate pe de-a-ntregul.

Pe urmă, m-ai surprins din nou: prima noastră întâlnire oficială. Ai apărut cu un buchet spectaculos de flori cum poate doar în filme mi-a fost dat să văd. Din nou eu, nu m-am putut abţine să nu te tachinez: „Mă întreb cine te-a consiliat în alegerea unei asemenea minunăţii?!” Mă priveai dulce şi…atât de îndrăgostit! Ne-a pufnit pe amândoi râsul. Şi am râs, am râs ca doi proşti câteva minute bune.

Pentru noi, ziua de 14 februarie înseamnă mai mult decât Valentine’s Day. Împlinim 6 ani! Ce sărbătoare mai mare decât asta? Vreau să lăsăm peste noapte copilul la mama  şi să ne oferim câteva momente doar pentru noi doi. Ştiu, ştiu că şi tu vrei. Mergem la restaurant, ce zici? Exact ca în urmă cu 6 ani. Un vin alb sec de excepţie şi o porţie sănătoasă de paste cu fructe de mare. Îmi doresc să retrăim primele noastre momente, aşa stângace, dar preţioase cum au fost ele. Îţi las o provocare. Aceea de a recrea primul buchet pe care mi l-ai oferit în ziua în care m-ai invitat în oraş. Îţi las şi un indiciu, să nu zici că-s fată rea: au fost frezii, multe frezii, un buchet de frezii multicolore. 

La prima vedere, m-a şi speriat dimensiunea buchetului. Port încă în suflet parfumul intens al acelor flori. Oare, tu îţi mai aminteşti de el? Nu te speria că nu vei avea timpul necesar, Google te va ajuta. Sunt atâtea florării online acum. Tastezi şi tu acolo ceva gen Buchete punct ro şi sigur ajungi unde trebuie.

Să nu uiţi că te iubesc! S-o reţii la orice pas şi să nu conteneşti să mă faci fericită niciun singur moment! Nu-ţi permit, mă înţelegi? Ştii, în ziua aceea şi în cele care i-au urmat, florile mi-au vorbit mai mult decât ai fi putut mărturisi prin vorbe. Au rezistat mult. Florile zic. Că noi, încă rezistăm atât de frumos. Te iubesc iarăşi şi iarăşi…!

Camelia