5 motive pentru care trebuie să ai o brăţară fitness

Este incontestabil faptul că febra gadget-urilor cuprinde din ce în mai multă lume. Acum există tablete, smartphone-uri, ceasuri, brăţări, device-uri, toate SMART, toate cu funcţii care mai de care. Nu vreau să mint şi să spun că nu mă atrag. Din contră.

Momentan deţin un smartphone pe care-l port cu mine peste tot, un desktop, o tabletă (în comun cu soţul meu). Îmi lipseşte din colecţia de gadget-uri, aş zice eu utile şi cool, o brăţară fitness, lucru pe care mi-l doresc de ceva timp. Vă veţi întreba de ce? Păi, să începem cu starea de fapt:

  • sarcina, dar mai ales perioada de după, au adus cu sine câteva kilograme nedorite care încă există;
  • nu sunt stimulată suficient pentru a menţine o activitate fizică constantă;
  •  statul în şezut a devenit un fel de reflex, m-a subjugat;

Am cam încetat cu sportul de aproximativ 2 ani, asta de când am rămas însărcinată. Mi-e tot mai greu să-mi găsesc motivaţia. Chiar dacă am mai reluat de câteva ori antrenamentele, după aproximativ o săptămână am renunţat. Timpul, lipsa dispoziţiei, slaba motivaţie…

Cu toate ca mi-am achiziţionat:

  • o bustieră specială pentru momentele de sport;
  • pantaloni din neopren care stimulează transpiraţia în timpul efortului fizic;
  • pastile de carnitină pentru accelerarea arderilor;

iar în viitorul cel mai apropiat intenţionez să adaug arsenalului şi o brăţară fitness. Vă veţi întreba dacă o asemenea brăţară mi-ar oferi ceea ce mie îmi lipseşte momentan, adică VOINŢĂ. Probabil că nu, dar cu siguranţă ar influenţa-o. Cel mai important este că, prin funcţiile sale, m-aş simţi mult mai motivată să nu renunţ la ce am început.

Iată cu ce m-ar impulsiona bratara fitness Smart Evolio X-Fit S, adică gadgetul la care m-am oprit în periplul meu pe site-ul celor de la Evolio.

bratara fitness

SĂ FAC MAI MULTĂ MIŞCARE…

…ţinând cont că de când cu bebe, de când cu activităţile mămiceşti, mişcarea susţinută, organizată, a cam trecut pe locul …nici nu vă spun care. Între un schimbat de bebe, un pregătit de păpică pentru bebe şi, separat, un prăjit de cartofi pentru tata lui bebe, între spălat şi aspirat intervine inevitabil aşezatul pe scaunul comod, ergonomic, în faţa calculatorului. Stau mult jos! Nu mi-e de cinste. Help! Dacă ar fi să fac o analiză între momentele în care sunt relativ activă şi cele în care uit de mine pe canapea sau pe vreun scaun, rezultatul ar fi de-a dreptul ruşinos. Se oferă cineva sau ceva să-mi numere paşii făcuţi de-a lungul unei zile? Da, brăţara fitness poate face asta şi  chiar mai mult decât atât: avertizează prin semnale subtile când te afli într-o perioadă mai lungă de inactivitate.

SĂ PIERD CALORII

Da. Mănânci corespunzător la ore fixe, faci mişcare, transpiri, prin urmare consumi calorii. Una dintre dorinţele arzătoare ale femeilor. Acest gadget inteligent prins de încheietură îmi va arăta numărul caloriilor arse până în momentul acela al zilei. Îmi pot stabili targeturi, le pot depăşi, devenind astfel din ce în ce mai activă.  Este imposibil ca într-un asemenea ritm rezultatele să întârzie să apară.

SĂ FIU ÎN FORMĂ

Când te simţi bine în pielea ta, parcă îţi vine să te priveşti mai des în oglindă, nu-i aşa? Fetele o ştiu. În viaţa mea există momentan 6-7 kilograme pe care trebuie să le pun la respect. S-au obrăznicit de-a binelea. Este drept că şi eu le dau nas, ba cu o ciocolată, ba cu o friptură pe la 9 seara.  Gata, haosul acesta trebuie să se încheie! Nu se mai poate aşa. 1 ianuarie vreau să mă prindă cu idei proaspete, pozitive şi cu o brăţară fitness la mână. De îndată ce voi începe să mă mobilizez, poate vor prinde ruşine şi kilogramele în plus!

SĂ FIU SĂNĂTOASĂ

Fără niciun dubiu, sănătatea este aceea care contează oriunde şi oricând. Sănătatea este combustibilul tuturor lucrurilor. Fără ea, prea puţine lucruri mai contează. Cred cu tărie în asocierea mişcare-sănătate. Nimeni nu zice că maşina nu oferă confortul deplasării, dar  uneori plimbările pe jos sunt adevărate remedii pentru trup şi suflet. Să mergi pe jos doar de dragul de a te plimba sau pentru a merge să-ţi iei o pâine. Ajută la fizic şi contribuie la tonusul psihic. Cu brăţara fitness smart, mi-aş monitoriza constant numărul paşilor făcuţi. Cât de încurajator ar fi să constat că acesta a crescut cu încă 1000 faţă de zilele anterioare?!

SĂ RĂMÂN ACTIVĂ ŞI CONECTATĂ

Pentru a nu te detaşa complet de activităţile de fiecare zi, brăţara are posibilitatea de a fi conectată la smarpthone. Fiecare apel, sms sau avertizare de email/Facebook primit, este semnalizat de către dispozitivul smart  prin vibraţie discretă şi afişaj automat pe ecran. Display-ul devine vizibil printr-o simplă atingere a butonul de  tip touch situat în partea inferioară a ecranului. Eşti activ şi rămâi implicat în tot ceea ce te interesează!

Dat fiind subiectul abordat, vă îndrum spre Evolio, acolo unde puteţi găsi, printre multe alte device-uri şi accesorii IT, o serie de brăţări inteligente fitness, ceasuri şi smartwach-uri de ultimă generaţie care pot fi încadrate în activităţile zilnice şi vă pot ţine conectat la tehnologie.

Ce părere aveţi despre o brăţară fitness?

Iar dacă folosiţi una, mi-ar plăcea să aflu cât de mulţumiţi sunteţi de un asemenea gadget

You might also like

Comments (9)

  • Gheorghe Madalina Georgiana 8 ani ago Reply

    Sunt niste motive extrem de bune, cele prezentate de tine, dar ai putea să menționezi și faptul că un smartwatch îl poți folosi drept telefon mobil și în momentul în care ești în trafic cu un copil mic in brațe nu mai stai să cauți in geanta voluminoasa după telefon ca să răspunzi la el când sună.

    Style 8 ani ago Reply

    Se subînţelege acest lucru la punctul nr. 5, ultimul, fiind conectat la telefon acest gadget.
    Insa, in articol, eu ma refeream exclusiv la beneficiile aduse de o brăţară fitness (care este mai pe nişa ei, aşa, nu face chiar toate lucrurile pe care le face un smartwatch).

  • Mihaela 8 ani ago Reply

    Nu folosesc o astfel de bratara si nici nu prea ii vad utilitatea decat in cazul in care te face mai constient de cata miscare faci.

    Style 8 ani ago Reply

    Eu aia-mi doresc. La mine mişcarea e de aur, doar ca momentan lipseşte cu desăvârşire :-D.

  • Albu Steluța Georgiana 8 ani ago Reply

    Mi-ar trebui și mie o brățara de acest fel!

    Style 8 ani ago Reply

    Măcar de curiozitate, aşa, nu? 🙂

  • Ana Maria 8 ani ago Reply

    Apple watch este o alternativa la bratara fitness. Cred ca in prezent este cel mai complet gadget. Este drept ca are si preturile sunt destul de mari, pornesc de la 1200 lei, pentru modele din seria 1.

    Style 8 ani ago Reply

    Dacă mi-ar aduce Moş-Crăciun, clar nu m-aş supăra. Nu am avut niciodată o brăţară fitness, deci curiozitatea e mare. Sunt curioasă dacă este întocmai precum se vehiculează.
    🙂

  • Mălina 4 ani ago Reply

    Eu in general am o parere buna despre bratarile fitness si despre ceasurile smart care sunt folosite in activitatile sportive. Indiferent de marca, este important este sa se incadreze bugetului consumatorului si sa-l multumeasca.

Leave a Reply