Mi-a plăcut dintotdeauna să am în dulap cutii frumos aranjate de pantofi, pregătiţi pentru diverse ocazii care s-ar fi ivit în viaţa mea. Şi nu neapărat că viaţa mea ar abunda în ocazii care cer neapărat o etichetă, ci e vorba de acel soi de sentiment pur feminist. Să fim sincere, care dintre voi ar zice că nu adoră ideea unei colecţii generoase de pantofi?
La pantofii de ocazie, în general, unul dintre aspectele pe care îl urmăresc este să aibă toc. Musai toc! Iar raţiunea nu vine din motive de înălţime (deşi, nu sunt chiar înaltă la 1,64 cm), în condiţiile în care mă gândesc că şi o persoană care depăşeşte 1,70 cm este tentată să încalţe o pereche de pantofi cu toc în detrimentul uneia fără, ori cu un toc, să-i zicem, cuminte.
Cuprins
De ce alegem să purtăm tocuri la ocazii?
Fiindcă ne fac să arătăm mai suple, mai înalte, fireşte, şi ne ajută în a avea un mers graţios şi o postură frumoasă. Totodată, accentuează muşchii gambei, imagine care, la nivelul picioarelor, este atât de atrăgătoare. Orice femeie într-un outfit bine ales şi cu o pereche de pantofi în care păşeşte cu încredere nu va trece neobservată.
Şi fiindcă nişte pantofi cu toc sunt parte integrantă a ţinutei unei femei sigure pe ea, îmi doresc să împărtăşesc cu voi câteva modele de pantofi cu care rezonez foarte bine, asta prin prisma personalităţii mele. Cine ştie, poate-poate te regăseşti şi tu. Ia vezi!
PANTOFI DE OCAZIE I
pantofi de mireasa MINIMALISTI si FEMININI pentru a fi gratioasa
Cu toate că am avut nunta în plin sezon estival, am preferat să port pantofi, şi nu sandale. Am dorit să aleg un model simplu, dar care să fie potrivit pentru a fi purtat şi ulterior, la alte ocazii. Nu voiam ceva extravagant, sofisticat ori vreun model cu detalii inutile constând în fundiţe din dantelă. Şi nu pentru că un model de genul acesta se cam pretează a fi purtat o singură dată în viaţă, doar că pur şi simplu am considerat că nu m-ar caracteriza. Dacă se nimereşte să fii o persoană cu gusturi similare, sunt şanse mari să îmi dai dreptate. Perechea ideală de pantofi de mireasa trebuie să-ţi vină exact ca o mănuşă pentru a te putea simţi cea mai frumoasă femeie într-o zi atât de specială.
PANTOFI DE OCAZIE II
pantofi de mireasa, during the party, pentru a te simti CONFORTABIL
Pentru cine nu a fost încă mireasă, îmi permit să ofer un sfat. Nu uitaţi să aveţi cu voi şi o pereche de pantofi, preferabil fără toc, perfecţi pentru momentul acela când picioarele încep să nu se mai descurce pe tocuri. Sunt ca un balsam pentru picioarele amorţite. Eu am uitat de acest aspect, astfel că, în ziua nunţii, mi-am traumatizat degetele de la picioare. Ar fi păcat să nu vă mai simţiţi confortabil în cea mai importantă zi din viaţa voastră… din cauza pantofilor. Există modele simpatice, perfect concepute pentru mirese, ideali de luat în picioare din acel punct în care efectiv simţi că nu mai faci faţă pe tocuri.
PANTOFI DE OCAZIE III
pentru a SENZUALA si a epata
La ocaziile în care vrei să fii o prezenţă pe cât de feminină, pe atât de strălucitoare, nu ai nevoie decât de o rochie de lungime medie, cu accent pe talie, nişte accesorii glamour, de o pereche de pantofi din lac, roşii şi de o poşetă chic. Imposibil să nu fii o femeie demnă de remarcat. Nu este necesar să cauţi un toc mai înalt de 11 cm, ci doar să te asiguri că vei avea asupra ta ingrediente de succes: zâmbet şi siguranţă de sine. Aa, şi nu uita de tuşa de parfum! Eu mă regăsesc 100%. Tu?
PANTOFI DE OCAZIE IV
pentru a fi ELEGANTA si punct
Eleganţa a ajuns un fel de virtute în ziua de azi. Eu văd eleganţa ca pe o înlănţuire de arte frumoase, de educaţie, o reflexie a personalităţii. Linia dintre elegant şi kitsch este, nu de puţine ori, atât de sensibilă, încât cuvintele devin de prisos. Nu e uşor să fii elegantă, să te comporţi elegant şi să fii un exemplu de bun-gust pentru ceilalţi. Eleganţa în materie de pantofi, pantofi de ocazie, se traduce printr-un material bine lucrat, nuanţe discrete şi, eventual, un detaliu atent plasat. De asemenea, pantofii, alături de îmbrăcăminte şi de accesorii să fie într-un acord deplin. Ar mai fi ceva de adăugat?
PANTOFI DE OCAZIE V
pentru a fi une FEMME FATALE
Dacă ţi-a trecut prin minte ca, pentru câteva ore, să o laşi acasă pe fata cuminte şi să încerci ceva nou, altceva, îţi recomand cu multă căldură chiar să pui în aplicare. Noi, femeile, simţim uneori atât de stringent această nevoie de reinventare, „realtceva”. O pereche de pantofi cu tocuri ameţitoare (13,5 cm), un outfit sexy (NU vulgar), rujul roşii şi manichiura perfectă (de ce nu, un albastru electrizant sau clasicul roşu) te vor mobiliza să te simţi ceva mai încrezătoare în tine. Nu că nu ai fi deja. Nu te sfii să arăţi bine şi să ai puţin curaj, ajută într-adevăr la psihic! Eşti pregătită să devii une femme fatale?
Acestea au fost sugestiile mele în materie de modele de pantofi pentru ocazii, inclusiv pentru ziua cea mare.
Ţie îţi place să porţi pantofi cu toc la ocazii sau preferi încălţămintea comodă şi atât? Te aştept să-mi dezvălui în comentarii.
Casual, zi de zi, comod, fara tocuri, dar mereu modele colorate, atipice!
La evenimente port tocuri ca cere tinuta si sunt si mica de inaltime! Tocurile sunt pentru evenimente, pentru zi de zi comod, dar chic!
La partea de casual, de acord cu tine. Altfel ma descurc fara tocuri, normal. Mai putin faptul ca nu prea indraznesc sa iau colorat in picioare, fiind mai greu de asortat.
Siper faina selectia facuta de tine. Ma bucur ca cineva s-a gandit si la mirese, care sunt obligate sa stea in picioare atatea ore, si au creat niste pantofi comozi si foarte frumosi. In rest….. #pe toc
Mai ales pentru mirese, ca de la un moment-dat cred ca cedeaza psihic din cauza presiunii de la picioare. Stiu ce am patimit eu.
Mersi frumos pentru aprecieri!
pantofii aia rosii sunt senzationali, dar pentru mine doar de privit, Nici nu-mi intra picioarele in ei, ca am piciorul lat, si nici nu as sta prea bine pe tocurile alea. Daca aas fi mai slaba cred ca m-as risca.
Ce e prea ingust in fata, nici mie nu-mi face bine. Genetic, si eu detin doua perechi de picioare destul de late in zona cu degetele.
Woaaa, am zis doua perechi? :-)) Mea culpa, e doar una. Nu stiu ce e cu mine.
Ador pantofii cu toc…dar evident ca si voi port fara cat de des pot pantofi fara toc! Insa stiletto sunt etalonul feminitatii
Eu am 3 perechi de pantofi cu toc de la Ecco, super comozi, eleganti, cu un toc comod de 7-8 cm. Mai am o pereche de pantofi de mireasa pe mov 😀 cu un toc de 11 cm.
La nunta la care voi fi nasa va trebui sa port tocuri inalte, inca nu stiu pentru ce voi opta 😀 un minim 12 va trebui 😀
Foarte frumosi, cei cu fundita imi plac 🙂
Eu nu port cu toc decat daca nu am incotro (si cum asta nu se intampla, inseamna ca am maxim 1-2 perechi de pantofi cu toc in dulap). In schimb, am o pasiune pentru pantofii eleganti, simpli, gen balerini si pentru….adidasi/tenisi 🙂 ))))
Frumoase alegeri dar.. nimic ca sa mi se potriveasca. Cu toc nu mai port de mult timp asa ca zau daca stiu ce sa aleg pentru o ocazie.
Iubesc pantofii cu toc, ii port la ocazii. In zilele obisnuite aleg sa port platforme, sunt mai comode.
Eu incerc sa fiu mai comoda de fiecare data, prefer platformele!
frumoasa alegere, as alege nr 4 dar doar ii admir 🙂
Din fericire pentru mine am scapat de acest mare stres. Nu a fost una dintre cele mai bune zile. Am fost foarte stresata, agitata si continuu in priza. Evident ca trebuie sa porti o pereche de pantofi cat mai comoda pentru a putea rezista inteaga zi.
Sfatul tau cu pantofii de rezerva fara toc suna firesc si asa am facut si eu. Doar ca dupa ce am dat jos tocurile si am pus acei balerini, rochia se aseza tare urat si nu am putut sa port balerini
port tocuri doar la vreun eveniment, altfel ma simt tare impiedicata cu ele…
Imi plac foarte mult pantofii cu fundita. Pantofi cu toc port numai la evenimente 😀
Zi de zi port botine cu toc, acestea imi sunt cele mai comode. Imi place sa port pantofi cu toc, insa in cele stiletto nu ma simt deloc confortabil. Doar un toc gros imi ofera stabilitatea si comoditatea unui papuc cu talpa joasa. Sa nu mai spun ca daca e pantof, neaparat sa aiba barete, deoarece am piciorul subtire si are tendinta de a mi iesi din pantofi.
Drama vietii mele. Hihi.