Brăţări handmade. De ce merită să porţi şi tu una?

Brăţări handmade. De ce merită să porţi şi tu una?

Creaţie handmade: câte puţin din sufletul, talentul şi măiestria creatorului transmise pe cale manuală. (spus de mine)

În ultimii ani, industria creaţiilor handmade a prins amploare. Lucru îmbucurător, fiindcă asta înseamnă că micile accesorii (brăţări, cercei, talismane) şi obiecte decorative, create exclusiv manual, încep să fie tot mai apreciate şi mai căutate. Se caută creaţii originale, unice, imperfecte, care nu au cu nimic de a face cu producţiile pe scară industrială.

Iar acolo, unde mâna omului  dă naştere unor minuni, se împletesc iscusit un pic de suflet, un pic de talent, un pic de măiestrie. Aceasta este definiţia mea, imperfectă, incompletă, a creaţiei handmade.

Despre femei şi a lor apetenţă pentru accesorii şi obiecte de înfrumuseţare, s-a tot vorbit, s-a tot scris. Însă, atunci când doreşti să surprinzi un bărbat cu un ceva aparte, lucrurile se complică puţin.

Este, oare, atât de greu să nimereşti un bărbat? Să ne gândim, care sunt accesoriile purtate, în general, de reprezentantul sexului puternic.

Ceas? Da, în măsura în care se mai poartă, smartphone-ul fiind actualmente soluţia tuturor problemelor, nu doar un reper privind timpul.

Inel? Cei căsătoriţi este posibil să considere verigheta  un anume accesoriu. Cât despre celibatari, părerile sunt împărţite. Să zicem doar că unii consideră cool să poarte un inel pe degetul mare.

Lanţ? Parcă nici lanţul nu se mai poartă aşa cum se purta cândva. O fi apus şi moda lănţişoarelor.

Brăţară? Bingo! Încă mai vezi bărbaţi cărora le place să afişeze la încheietură o brăţară în ton cu personalitatea lor.

 Masculin? Modern? Independent?

Bratari barbati – accesorii pentru sex-appeal

bratari handmade
Sursa: Pinterest

Bărbaţii sunt de o mie de ori mai simpli decât femeile. Se ştie. Dar asta nu înseamnă că nu pun şi ei accent pe aspectul fizic. Doar că o fac la modul minimalist.

O brăţară handmade cadou, realizată cu grijă şi scrupulozitate, poate reprezenta dovada unor sentimente alese faţă de bărbatul pe care doriţi să-l surprindeţi.

DE CE aş cumpăra brăţări  de pe

bratari-handmade.ro?

Bratari-handmade.ro înseamnă „doi oameni care scriu poveşti din pietre, sub semnul florii de lotus” – Simona şi Virgil -(Sursa: bratari-handmade.ro)

Toate accesoriile comercializate pe acest site…

…sunt confecţionate din materiale de calitate premium

Cercei, coliere, brăţări pentru bărbaţi şi femei din pietre semipreţioase, toate sunt caracterizate prin materiale de calitate neîndoielnică. Şnururi rezistente care nu se scămoşează sau decolorează, oţel inoxidabil (la închizătoare), piele veritabilă (vezi categoria bratari piele) reprezintă o parte esenţială din materialele folosite.

şi numără peste 700 de modele diversificate pentru toate gusturile

Simple, sofisticate, cu cristale Swarowski, din piele, cu pietre semipreţioase de acelaşi fel sau combinate, în universul de brăţări handmade există modele pentru fiecare. Sunt disponibile peste 700 de modele, din care 400 sunt expuse în magazin.

Certificate care atestă folosirea pietrelor semipreţioase naturale

Certificatul de conformitate vine să ateste faptul că pietrele sau cristalele din componenţa produsului sunt originale, naturale şi că nu există pericolul de a pune pe cineva într-o postură penibilă oferind o piesă…fake. Fiecare produs este ambalat împreună cu un asemenea certificat.

Modele unicat pentru orice ocazie

În cazul în care doriţi o brăţară pe stil office, elegant, sport sau casual, dar nu vă pricepeţi câtuşi de puţin, Simona şi Virgil vă pot consilia în alegerea modelului potrivit. Ştim că nu vă doriţi să purtaţi un copy paste, nimeni nu-şi doreşte, şi tocmai din acest motiv unicitatea este una dintre valorile care caracterizează produsele existente pe Bratari-handmade.ro.

Mărimi disponibile pentru orice dimensiuni

Pentru că ştim cât este de neplăcut să dai greş cu mărimea unui produs, pe site puteţi găsi o rubrică intitulată „Cum aleg măsura brăţării?

Odată ce aţi ales modelul şi aţi stabilit mărimea potrivită, nu vă rămâne decât să plasaţi comanda, să aşteptaţi coletul şi să vă bucuraţi de efectele unei, Shamballa, de ce nu.

 

Produs în România

Este un criteriu care spune ceva. Străinii apreciază multe dintre simbolurile şi creaţiile cu iz românesc. O brăţară handmade, creată tipic româneşte, poate fi cadoul ideal pentru cineva de peste mări şi ţări. În plus, susţinând creaţiile româneşti, susţinem şi producătorii români şi implicit economia. România are un tezaur de talente şi de frumuseţi care merită arătate lumii.

 

Personalizarea brăţărilor

Se ştie că pietrele semipreţioase au anumite proprietăţi pozitive care se răsfrâng asupra purtătorului. Fiecare piatră este caracterizată de nişte efecte (terapeutice, afective, de energizare etc.). Inclusiv zodiilor li se asociază diferite tipuri de pietre specifice. Din punct de vedere al preferinţelor, unii poate adoră romanticul smarald, alţii,  onixul cel elegant. Alegeţi pietrele preferate, culorile dorite şi realizaţi combinaţia care să vă reprezinte şi să vă poarte noroc.

Fă pe cineva fericit. Oferă un voucher cadou!

Pe bratari-handmade.ro aveţi posibilitatea de a achiziţiona un voucher, de valoarea dorită, pentru a-l oferi cadou.

 Dacă varietatea modelelor vă copleşeşte, iar inspiraţia nu este punctul dumneavoastră forte, optaţi pentru această variantă. Categoria de bratari pietre semipretioase este, în general, asaltată de către doamne şi domnişoare.

Lăsaţi-i deplina libertate de a-şi alege modelul dorit şi oferiţi-i un dar special. Se va lăsa cu aprecieri.

Livrarea se face rapid, prin curierat (Fan Curier), iar taxa de transport este de 9 lei.  Mai simplu de atât nici că se poate.

Cu toate căldura, nu-mi rămâne decât să vă invit în tărâmul Shamballa, pe bratari-handmade.ro.

Simona şi Virgil l-au descoperit acum 6 ani şi îl reinventează în permanenţă oferindu-vă nişte brăţări încărcate de efecte pozitive. Linişte, echilibru, fericire. Omul nici nu şi-ar putea dori mai mult.

Voi ce vă doriţi?

Facebook Comments

2 thoughts on “Brăţări handmade. De ce merită să porţi şi tu una?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: